În ce vrea să investească Oana Zăvoranu 500 de mii de euro
Oana Zăvoranu a luat cea mai importantă decizie din viață ei și s-a hotărât să investească 500 de mii de euro într-o mică plăcere. Ea a explicat că poate să facă acest sacrificiu pentru a-și împlini un vis.
Oana Zăvoranu a mărturisit că în august își dorește să achiziționeze un apartament în Beverly Hills, în America, unde vrea să petreacă o bună parte din timp. Vedeta vrea să se bucure de orice moment al vieții ei alături de soțul ei, Alex Ashraf.
„Vreau în august, dacă ne ajută Dumnezeu, să luăm un apartament în Beverly Hills unde să ne petrec o parte din timp. Eu una n-aș putea să plec definitiv. (...) Orince investiție într-o casă este investiție, însă am promisiuni din unele locuri, dar nu ca amețitele astea care apar brusc și sunt distribuite în tot felul de locuri. Nu vreau să fiu ipocrită și să zic că mă așteaptă Spielberg acolo. Eu consider că pot la un moment dat să-mi rup 500 de mii de dolari într-un loc unde nu o să-și piardă valoarea”, a declarat Oana Zăvoranu, la „Răi da’ Buni”.
Vedeta a explicat de curând faptul că este 100% naturală și nu are de gând să-și facă operații estetice. „Da, știu că multe și mulți or să spună că poza este de ‘pitzy’, dar vă contrazic. Eu sunt 100% naturală, nu îmi țugui buzele, nu îmi arăt bucile fake, nu am gheare roșii anti-spălare, costumul e ‘vero de la mama lui’ nu fake, mușchii sunt ăia pe care îi am de la schi, pentru că eu fac zeroooo sport... deci am noroc, iar mâncarea este una total inversă decât aia de vă învață pe voi influencerele MY ASS... care arătă multe ca niște chifle... și vă învață să mâncați brocooli și avocado până vă vine acru în gură... și apă plată cu lămâie până vomitați!” a fost mesajul publicat de Oana Zăvoranu.