În grădina lui Ion de 40 de ani tot dorm

29 ianuarie 2015 21:53   Vedete românești
Ultima actualizare:

Solista Irina Loghin (74 de ani) pare a se fi născut în „zodia norocului”. Se bucură şi acum de succes pe plan muzical, are doi copii frumoşi, care îi sunt dragi ca lumina ochilor, şi un soţ iubitor, care a sprijinit-o mereu la greu, în cele patru decenii de căsnicie. Click! vă prezintă povestea lor de dragoste, ca de basm.

Într-o lume nebună, în care vedetele divorţează ca pe bandă, solista de muzică populară Irina Loghin şi Ion Cernea (80 de ani), fost campion la lupte greco-romane, sunt un exemplu de familie-model. Sunt de 40 de ani împreună, şi-au crescut frumos copiii, pe Ciprian (40 de ani ) şi pe Irinuca (38 de ani). Dar, n-a fost dragoste la prima vedete, căci şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu abia după zece ani de tatonări, iar cel care le-a intersectat drumurile a fost nimeni altul decât cântăreţul Benone Sinulescu.

Artista a povestit că s-a apropiat de soţul ei la petrecerile pe care Ion Cernea le organiza în garsoniera lui de lângă Cinema Patria din Capitală. Pe atunci, Irina Loghin, născută în Gura Vitioarei (Prahova), avea doar 24 de ani şi se mutase în Bucureşti doar de doi ani. Avea probleme grave de sănătate, iar Ion Cernea era extrem de atent cu ea, ceea ce a înduioşat-o. Bărbatul era nelipsit de la spital, îi ducea zilnic mâncare la sufertaş şi buchete de flori, se interesa de soarta ei şi când se afla în cantonamente.

În acele momente de cumpănă, Irina şi-a dat seama că Ion este un bărbat bun, cu inimă de aur. Cei doi s-au cununat la primărie, la 6 martie 1975. Ea avea 36 de ani şi era însărcinată în şapte luni cu primul lor copil, Ciprian. Cununia religioasă au făcut-o un an mai târziu. „Sportiv fiind, mergeam la Centrul de pregătire 23 August. Vizavi de centru locuia cântăreţul Benone Sinulescu, pe care l-am cunoscut şi ne-am împrietenit, mergeam împreună la spectacolele de la Ansamblul Ciocârlia. Irina venise cam de un an-doi la Ansamblul Ministerului de Interne. Aşa ne-am cunoscut”, a povestit soţul artistei.

Ionuţ Dolănescu a părăsit-o pe fiica solistei

Irinuca, fiica Irinei Loghin, a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu Ionuţ Dolănescu, fiul Mariei Ciobanu. Cu toate că Ion Dolănescu şi-a dorit enorm ca fata Irinei să-i devină noră, Ionuţ a părăsit-o pe Irinuca pentru Maria, o femeie mai mare decât el cu 10 ani, cu care s-a căsătorit în Australia, dar de care avea să divorţeze când a întâlnit-o pe Doiniţa, femeia care i-a dăruit trei copii.

Soțul ei a fost vicecampion olimpic

Ion Cernea a fost campion naţional la lupte greco-romane în 1956 şi 1958-1964, la categoriile 52 ,57 si 63 kg. A obţinut titlul de vicecampion olimpic în 1960 şi medalia de bronz la JO din 1964. În 1961 a obţinut medalia de argint la Campionatul Mondial de lupte, iar în 1965 a devenit campion mondial. Conform tradiţiei, el şi Irina Loghin vor celebra nunta de rubin, la 40 de ani de mariaj.

Mai multe