În loc să le păzească, le-au distrus casele
Solistele Anamaria Ferentz (40 de ani) şi Ruby (28 de ani) şi-au pus mâinile în cap după ce au văzut ce prăpăd le-au făcut câinii, în casă, în absenţa lor. Ca să nu se mai trezească cu astfel de belele, Anamaria, stabilită în America, a decis să-şi ducă boxer-ul la dresaj. În schimb, Ruby doar şi-a dojenit buldogul francez şi speră ca oglinda spartă să fie doar un irepetabil ”accident”.
Când celebrele lor stăpâne sunt în oraş, căţeii acestora fac legea în casă. Ferentz nu are un iubit, aşa că e păzită de Supai, boxer-ul metis plin de energie şi jucăuş, care, din păcate, când rămâne singur între patru pereţi devastează tot ce găseşte în cale. Ultima oară i s-a pus ”pata” pe canapeaua de lux a vedetei, din sufragerie, în valoare de câteva sute de dolari, pe care a făcut-o ferfeniţă. Când a intrat pe uşă, solista a fost la un pas de infarct, crezând că a fost călcată de hoţi:”L-am lăsat singur pe Supai şi a distrus canapeaua. Am fost plecată trei ore de acasă şi probabil că se plictisea. Orice câine trebuie educat”, a scris Anamaria, în dreptul imaginii cu mobilierul bun de aruncat.
Dar şi Ruby, stăpână a trei pisici şi doi câini, a găsit oglinda spartă, astfel că acum trebuie să scoată câteva sute de lei din buzunar, pentru a o înlocui. Artista susţine că e cam depăşită de situaţie şi că este cazul să-şi cumpere o casă mai mare, căci nu mai are loc de animăluţe. Cu atât mai mult cu cât, de dragul cântăreţei, toate cele cinci sufleţele dorm cu ea în pat: ”Se înţeleg bine câinii şi pisicile, dorm claie peste grămadă, dar tare le-ar prinde bine şi o curte, unde să-şi mai consume energia”, a declarat Ruby.
Mayra îi fură perna lui Cabral
Cabral (39 de ani), prezentatorul emisiunii ”Ce spun românii?” (PRO TV), are grijă de trei câini imenşi, din rasa Cane Corso. Dar, dintre toţi, doar unul îi dă bătăi de cap:” Necazul major e Mayra. Pentru că fură. Fură, dom’le, şi numai de la mine. Adică, mă culc liniştit, cu perna şi păturica mea pufoasă, şi mă trezesc fără! Mă trezesc dimineaţa şi ea dormea pe perna mea. Pe care mi-a furat-o mişeleşte de sub cap, pe nesimţitelea, şi s-a cocoţat pe ea toată, relaxată şi liniştită! E exact ca o nevastă! Ia ce vrea, când vrea, cum vrea!”, s-a plâns el.