In Memoriam Corneliu Vadim Tudor

Bucurați-vă dușmani! A murit CV Tudor. Îmbătați-vă de fericire! Și, voi ăștia, jurnaliștii peltici și constipați. Și ei, ăia fără de țară. Nu vă mai deranjează Tribunul. Taifunul. Zgomotosul. Nu vă mai stă în gâți. Cârcotașul. Naționalistul. Patriotul. Îmi permit astea cu dreptul unei generații comune. Nu am fost mai niciodată de aceeași parte. Excepție, patriotismul. Nu o dată m-a înjurat, calomniat… iar spre finalul vieții s-a potolit. M-a citat copios, în publicațiile lui… dar e creștinește să ierți. Eu te-am iertat, Cornele! Nu m-ai lovit de-adevărat, nici nu m-ai zgâriat. Ți-am răspuns ca un adversar demn. Asta nu înseamnă că, precum alții fundamental loviți, te-am urât. Ei au tot dreptul să se supere pe tine. Să te ponegrească. Dacă a lovi memoria unui decedat mai e un gest cavaleresc. Îmi amintesc cu scârbă ligheanul de zoaie turnat pe Păunescu de lighioanele ”curajoase”, care au scos capul după moartea sa… 

Multe i se pot reproșa lui Vadim. Jocuri oculte, securistice, politice, malversațiuni, manigansiuni, calomnieri, porecle, colportări și altele. Dar și excesul de patriotism. Dragostea de țară. Ne va lipsi fie fără voia noastră. Mai ales, pe ”seceta” asta populată cu perverși, ”diplomați” urmărindu-și obiectivele strategice cu ardoare. Vadim era ”Nebunul” care rupea măștile adversarilor neamului. Care le dădea chiloții jos făloșilor ce se credeau mai mari decât erau… Vadim era ”Clovnul național” care-și permitea adesea să spună numai adevărul. Pe care mulți nu l-au crezut. 

O să le lipsească celor cărora le-a rămas dragostea de țară. Și-s mulți. Nu și oportuniștilor. O să ne lipsească fermentul și pigmentul care dădea fierberea și culoarea scenei politice. Altfel, dincolo de patriotismul fervent, n-a fost un exemplu de polemist, ci un mare polemist. N-a fost un prețios al metaforei politice, dar a fost un ”cannonier”al ei . Când punea tunurile cuvintelor pe un adversar, acesta se era deja mort. Păcat e că nu a pus mereu tunurile pe cine trebuia. Că a mai tras cu el în vrăbii. Dar acesta era omul. Cine în afara lui Dumnezeu poate să-l ierte, să o facă! Cine nu, nu!

La criza pe care o parcurge, Țara a sărăcit cu o redută. Aș spune chiar, cu un flanc din apărare.

Dumnezeu să te ierte, Corneliu Vadim Tudor. Păzește-ne, Doamne, Țara!