In memoriam - Gil Dobrică

Hristos a Inviat! Pe 17 aprilie s-au făcut 10 ani de la plecarea prematură dintre noi a solistului și prietenului meu de familie, Gil. Gheorghe Dobrică. Doi Gheorghe: El, Gil; Eu, George. Îmi spunea Tizule... Stăteam pe străzi cvasiafluente Cișmigiului. Eu, Zalomit, el, pe Câmpineanu cu Victoriei, față cu Telefoanele. Nu era zi de sărbătoare la ambii, ca să nu ne vizităm.

Copiii îl adulau - și o fac și acum, pomenindu-l ades - pentru că în fiece duminică mergeau la el la ”cinematecă”...Nu la cea aflată la 2 pași de el... Căci, pe lângă cele 3-4-5 televizoare la care te uitai așezat în vârful patului, sau culcat, Gil avea un video. Și sute, poate mii de casete cu muzică și filme. Duminica, Nenea Gilache avea desene animate pentru copiii mei. Căci, până și pe alea, comuniștii ni le dădeau cu o țârâită ideologică, imbecilă... de frica libertinajului insuflat de spiritul Disney... O ciorbă bună, un pește, un vin deosebit, la mine acasă nu se consumau fără prietenii Vasile Chinschi - pictorul și dragul de Gilache...Alteori, pe seară, suna și-mi spunea. ”Cocoș, vino repede! Am o damigeană cu un vin de țară Să nă ta te!!! Turna-n pahare și cânta ”Mulți ani trăiască, bă! Mulți ani trăiască, bă! Lahaa muhulți ahaniii...!”. Când paharul se golea, bătea de trei ori cu o linguriță-n el și striga ”Barieraa!”. Căci sunetul de cristal al paharului era precum semnalul acustic atunci când bariera e pusă... Un om vesel și sentimental, milos și cald, prietenos. Avea destule complexe și frămânări ascunse despre care nu mi-a vorbit niciodată, dar se simțeau. Își iubea frații, nepoții neamul... prietenii Nicolescu și Micolov. Dar iubea pe Otis Redding și pe Ray Charles. Zicea,”Cocoș, dacă vine Bătrânul Rege, iau o bucată de pluș, și de cum pune piciorul la noi încep să mă uit în ochii lui și să-l întreb: ”mai vrei, Moșule?, că am să-i fac pantofii tot timpul...Il diviniza pe Ray. Când a venit la Cerb, la Brașov, am acceptat să fiu șeful juriului de presă al festivalului, doar dacă Gil se va vedea cu idolul său. Mi-a ieșit.. Eu nu m-am văzut cu Ray, Gil, da! I s-a aschimbat viața de atunci. Multumesc și acum lui Mitică Moroșanu și lui Tavi Iordăchescu, ei au făcut totul... Mă bucură că acum, o publicație măcar, în afara noastră, și-amintit de Gil. Îi pup pe suflet pentru asta...Pe ei și pe Ionel Popa - Izbiceni ”enoriașul” lui ”Neica Gil” (și al lui ”Neica Tudor”), cu o voce particulară și respect.P.S. Celor care poartă numele de ALEXANDRA, un “La mulți ani!”. Căci azi e cu adevărat ziua sfintei Alexandra, împărăteasa Bizanțului. Alexandru e altceva…