In memoriam Nicolae Rainea

2 aprilie 2015 22:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

S-a dus și nea Nicu Rainea… Avea o vârstă, veți zice. Da, dar… L-am văzut pentru ultima oară la FRF, la o sărbătoare a senectuții fotbalului românesc.

Se celebrau 30 de ani de la calificarea Naționalei lui Lucescu la turneul final de la Paris. ”Tinerii” prezenți acolo erau Balaci, Puiu Iordănescu, Cârțu, Ionică Ștefănescu, fratele lui, Costică, și poate subsemnatul. Corifeii: Mircea Pascu, gen lt. N. Stan, gen. Dragnea, Cristi Țopescu. ”Optzeciștii” fotbalului. Bietul fost-arbitru gălățean, nea Nicu, alunecase și se rănise. Era plin de sânge… dar drept, mândru și autoironic.

Asta e penultima imagine a lui. Ultima fu când m-a îmbrățișat și mi-a spus o vorbă bună despre Rapidul meu. Care nu prea mai ”e al meu”. Poate că cei care mă urmăresc zilnic vor observa cu ușurință că am o obsesie - cea a elitei românești. A excelenței. Ieri scriam la aniversară lui Cornel Patrichi, uriașul dansator român.

Azi îl pomenesc, întru Domnul, cu lacrimi în ochi, pe nea Nicu Rainea. Elite, domnilor!

Rainea avea o voiciune incredibilă. Era un ins plin de energii. Vorbea tare și mult. Avea mereu ceva de povestit, de pilduit. Părea inepuizabil. Dorul ăsta de a lăsa în urmă tot ce a trăit și acumulat ca viață și ca meserie, i l-a alimentat și sponsorizat o altă elită a arbitrajului: Adrian Porumboiu.

Căci, cele două cărți autobiografice ale lui nu puteau să apară la timp și corespunzător fără aportul lui Adi. Ele devin de azi documente CCA. Istorice. Adi l-a iubit și ajutat enorm. Sigur, au fost și inși care nu l-au iubit. Care și acum, așa bătrân, statuie intangibilă cum era, au avut tupeul să-l atace. C-așa-i rumânu… uite și cazul Hagi... Dar, cine sunt ăștia pe lângă ”cel mai mare arbitru român în viață”, omul care a arbitrat la patru turnee finale de fotbal? Pițiflenderi. Bășinuțe existențiale.

Când, cine și cum se va mai egala recordul lui Rainea? Piticii care-l mușcau de fese nici nu există pe lângă el. Un arbore uriaș, cu o umbră pe măsură. Avea Titi Teașcă, altă excelență, o vorbă de duh: ”Băi, să-mi dai o sută să-ți dau voie să-mi zici «dumeavoastră».”

La Rainea, suta trebuia să fie miliardul... 

Mai multe