In memoriam Septimiu Sever

16 august 2017 21:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mi se-ntâmplă ceva straniu. De câteva zile dau cu o plăcută violență de oameni foarte în vârstă. De o etate la care am visa cu toții. Sau măcar cei care iubesc cu tărie viața. Azi am aflat de la Florin Piersic, octogenarul nostru actor, că s-a mai dus la ceruri un alt Grande - Septimiu Sever.

Sunt pe Youtube două interviuri cu el. La două aniversări. Cu o zi înainte de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Sever s-a grăbit spre Eternitate. Trăia, crea în Canada. Avea 91 de ani. A jucat în ”Mihai Viteazul” cu un scenariu ce s-a vrut mai mult propagandistic. Un diplomat mi-a povestit o fază haioasă. După plecarea lui Septimiu din țară, fiind la o prezentare în străinătate a filmului, l-a frapat o replică în care el, îndemnând la luptă oștenii, striga: ”După mine, rrromâââni!” Iar el era deja fugit. 

Nu l-am cunoscut personal. Eram tânăr când a fugit, aveam un an de presă. Dar, îl știam din filme, de la teatru. Merită însă a viziona ”Mihai Viteazul”. Pentru replica lui Amza: ”Deșteptați-vă, români, că ați dormit destul!”, poate chiar ne deșteptăm. Și, apoi, spre a-l veda pe Septimiu. Ce bella voce! S-a împărțit între România și Canada, ca actor. Acolo, primul rol este chiar cel al lui Septimius Severus. Repet, ce vă spun acum îs legende și conjecturi…e mai frumos așa...

Dar mă uimește obsesia asta a longevivilor. Ieri s-a dus muzicologul Viorel Cozma, 81. Tot ieri am aflat de la Piersic, 81, că s-a dus şi Sever, 91, care i-a fost magistru. Azi am scris despre Lawrence Ferlinghetti, marele poet beat, hedonist american, care are 98 de ani! Cineva mi-a dat un imbold de a-l comemora pe blog sau la ”Independența Română” pe Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează granițele de azi, mort la 1 august 2005, la 107 ani! Și tot acum, în zori, mi s-a arătat - de unde, mi le scoți, Doamne, şi de ce? - un mare cântăreț interbelic de muzică ușoară, care ca popularitate și carismă îl preceda pe Dan Spătaru -  Ghe Ionescu Gion, fugit de binefacerile comunismului în SUA, după ce a cunoscut Canalul. Prieten al Familiei Regale, cel ce a lansat cântece ca „Inima-i un telefon”, „Gândește-te la mine” sau „Dă-mi iarăși gura ta”. Toate pe Youtube. Ascultați-le și veți fura clipe în care și românii erau fericiți. Nu ca acum…

Septimiu Sever, actor genial, voce unică. Un longeviv român - iată un titlu de merit, după ce ne-au durut Mitică Lupu (60) sau Marina Scupra (49) - s-a dus între stele. Piersic îl deplânge, iar noi suntem cu el…

Mai multe