Inna, gest emoționant! Ce a făcut vedeta pentru o fetiță părăsită de mamă
Celebra cântăreață Inna a făcut un lucru emoționant pentru o fetiță din Botoșani, părăsită de mama ei. Fetița a declarat că Inna este artista ei preferată, iar vedeta i-a făcut o surpriză nemaipomenită.
Bianca a fost părăsită de mama ei la vârsta de numai trei ani, chiar în ziua de 1 iunie, așa-numită „Ziua Copilului”. Fetița a rămas în grija bunicii ei, iar de mai bine de șapte ani, aceasta nu a mai primit niciun semn de la cea care i-a dat naștere. Chipul întristat al Biancăi s-a luminat când, în platoul emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1, Inna a luat legătura cu ea și i-a făcut un cadou neașteptat.
În direct, moderatoarea emisiunii a întrebat-o pe Bianca pe cine apreciază cel mai mult din muzica românească, iar aceasta s-a declarat foarte impresionată de Inna. Imediat, artista a intrat în direct prin telefon, iar Bianca a reușit să vorbească cu ea. Inna i-a mulțumit Biancăi pentru aprecierea exprimată și i-a promis că o va ajuta să ajungă la unul dintre concertele ei.
„Voi vorbi cu echipa mea și mă voi asigura că fac tot ce pot pentru a o invita pe Bianca la concertul meu și că o vor aduce din Botoșani”, a spus artista prin telefon. Astfel, Bianca va fi adusă la București, unde se va ține concertul, pentru a putea să o vadă pe Inna cântând și pentru a vorbi cu ea. Bianca a fost foarte plăcut surprinsă, nu a mai avut cuvinte să-i mulțumească Innei, întrucât au copleșit-o emoțiile.