Inna, la tribunal pentru banii câștigați din muzică
Este cea mai de succes cântăreață din România și a adunat o avere datorită difuzărilor și concertelor din străinătate. Însă în patria mamă, Inna (33 de ani) este nevoită să-și ceară în instanță drepturile de autor din muzică.
Pentru că sumele virate în contul vedetei nu au fost pe măsura difuzărilor, artista a decis pe 14 septembrie 2017, alături de compozitorii Sebastian-Alexandru Barac (35 de ani) și Marcel Botezan (34 de ani), să dea în judecată Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM). Instanța a constatat că reclamanții nu mai pot emite pretenții decât pentru banii cuveniți din 2014 până în prezent, pentru că restul sumei s-a prescris. După mai multe rapoarte de expertiză depuse în instanță de ambele părți, avocații artiștilor și cei ai instituției reclamate se vor reîntâlni la Tribunalul București pe 16 ianuarie.
Citește și:
Delia şi Andra au bani de primit de acum un an! Cine nu le-a plătit onorariul celor două artiste
Inna şi Smiley au dat lovitura: cântă în filmele de la Hollywood şi cu oamenii Rihannei