Insula Iubirii. Tommy Giurgia, implicat într-un nou proiect tv! | FOTO EXCLUSIV
Insula Iubirii se apropie de sfârşit, însă producătorii au primis un nou sezon. Până atunci, domnişoarele care suspină după Tommy Giurgia se vor bucura să afle că ispita care a reuşit să-i pună beţe în roate Deei în relaţia cu Cristi, nu va pleca acasă după terminarea emisiunii. Tânărul chipeş a fost cooptat într-un nou proiect tv.
Succes pe linie pentru Tommy Giurgia. Şarmul lui a cucerit-o pe bruneta Deea, prima concurentă care a călcat strâmb pe Insula IUbirii şi a făcut sex cu ispita ei, dar i-a adus şi un nou proiect tv. Tânărul a fost cooptat în noul sezon "Splash! Vedete la apă!" care va debuta la Antena 1 peste numai două săptămâni. Tommy a bifat o adevărată performanţă, căci fizicul lui şi reacţiile pe care le provoacă în rândul doamnelor, l-au ajutat să se numere printre cele 40 de vedete selectate de producători pentru emisiunea ale cărei gazde sunt Pepe, Diana Munteanu şi Alina Puşcaş.
Insula Iubirii. Tommy Giurgia, emoţii mari la înălţime
Tommy Giurgia și-a dorit să participle la “Splash!”, pentru că vrea să cunoască oameni noi și să învețe să execute corect sărituri în apă. Deși spune că este curajos, îi este frică să urce la platformele de 7 și 10 metri. Dacă va reuși Tommy să-și învingă teama de înălțime, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, din 24 iulie, în cel de-al treilea sezon al show-ului “Splash! Vedete la apă.”
Insula Iubirii. Ispita i-a stricat relaţia Deei cu Cristi
Tommy Giurgia şi-a jucat bine rolul de ispită. A convins-o pe Deea să facă sex cu el, iar între ei s-a înfiripat o idilă. În ultimul episod, care se va difuza duminică (12 iulie), cuplurile, care până acum au stat în două resorturi separate, vor fi puse faţă în faţă. La ceremonia focului, fetele şi băieţii se vor decide dacă vor pleca împreună, aşa cum au venit pe insulă, sau îşi vor spune «adio». Până acum, toate cele trei cupluri rămase în emisiune după plecarea Petrei şi a lui Ovidiu, s-au destrămat. Deea l-a înşelat pe Cristi cu Tommy, Andreea a fost părăsită de Bogdan după ce a flirtat cu Matei, iar Loredana a făcut sex cu Raul, uitând de Liviu.
Insula Iubirii. Tommy are o afacere de 10 ani
Lui Tomi (24 de ani) îi plac lucrurile extreme și nu refuză să trăiască niciun fel de senzație. E pasionat de vânătoare, de apicultură, de viteză și de motoare, îi plac animalele, hainele şi este în pas cu moda. Una dintre activităţile care îi fac plăcere a trabnsformat-o în afacere. Totul a început în urmă cu zece ani şi a primit ajutor din partea tatălui. "Am o sută de stupi, fiecare stup cu câte 20.000 de albine. De zece ani, facem miere de salcâm, tei și rapiță”, a mărturisit Tommy.