INTERVIU Adela Popescu, vacanță cu familia extinsă, înainte să vină bebe 3: "În iulie nasc". Poze cu răsfățul din Egipt

27 aprilie 2021 16:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

Prezentatoarea de la "Vorbește lumea" a luat o pauză de la emisiunea de la Pro TV pentru a pleca într-o ultimă vacanță înainte de a naște, în iulie. Adela Popescu (34 de ani), alături de soțul ei, Radu Vălcan (44 de ani), de cei doi copii ai lor, de părinții vedetei și fratele ei, Călin, alături de nepoate, au fost o săptămâna în Egipt, Hurghada, iar Click! a fost pe urmele lor.

  • Click!: Tocmai ai fost înt-o nouă vacanță cu toată familia. Cum te simți? Mai poți călători?

Adela Popescu: Sunt în 7 luni și abia acum am început să simt că sunt însărcinată. În sensul că respir din ce în ce mai greu, merg balansat ca rața și nu mai pot dormi fără pernă de gravide. Acesta este și motivul pentru care am hotărât să venim în această vacanță. Știam că nu voi mai avea cum mai târziu și cel mai probabil nici în vară nu vom mai avea cum pentru care urmează să nasc la începutul lui iulie.

  • E prima oară când veniți în Egipt?

Nu, nu este prima oară, am mai fost acum doi ani. Drumul e scurt, vremea bună, așa că nu am avut nevoie de argumente ca să ne decidem repede.

  • Ai avut și ajutoare, în afară de părinții tăi, am văzut că a fost și fratele tău cu fetele lui. Cum v-ați distrat?

A fost o vacanță foarte reușită, am putut și să ne relaxăm, să stăm la poveșți, plus că ne-am rezumat doar la opțiunile pe care le-a oferit resortul. Mâncare bună, piscine de toate felurile, nisip, adică tot ce ne doream de la o astfel de vacanță.

  • Ai avut pofte? Ți-a plăcut mâncarea?

Mâncare a fost excelentă, sincer. Nu am avut pofte, dar și dacă aveam, sigur mi le puteam îndeplini la ce varietate a fost pe partea gastronomică.

  • Cum v-ați distrat?

Am făcut o plimbare cu barca și am înotat în larg alături de delfini. Piramidele ne dorim să le vizităm, dar să mai crească copiii, acum ar fi fost mult prea complicat.

  • V-ați cumpărat suveniruri, ceva anume?

Mama mea și-a cumpărat niște esențe de parfumuri pe care le-a căutat mult și cam atât. În rest am colectat relaxare.

  • Copiilor le a plăcut? Au avut activități?

Copiii au plecat foarte supărați, și-ar fi dorit și ei, și noi, să mai fi stat măcar câteva zile. Stăteau cu orele în apă, apoi seară se distrau la un club pentru copii, la petrecerile tematice organizate acolo. Au fost în extaz și pentru că au petrecut împreună cu verișoarele lor pe care le adoră.

  • Soțului tău, Radu Vălcan, i-a plăcut?

Radu a fost la călărie cu băieții de câteva ori, a înotat cu copiii, a mâncat bine, deci și el a fost foarte mulțumit.

  • Ai reveni în Hurghada, Egipt?

Da, cu siguranță, în special la resortul la care am stat acum.Există ceva ce nu ți-a plăcut?

Că a fost prea scurtă vacanță.

Citește și:

Dan Cruceru, două săptămâni în Egipt. Vacanță cu Adela Popescu, Adelina Pestrițu și familiile lor

FOTO Andreea Bănică, în Kenya, soțul cu rulota, la Constanța

Mai multe