INTERVIU Anda Călin, iubita lui Liviu Vârciu, detalii din viața de cuplu: "Mi-a zis nevastă, deși nu știa cum mă cheamă"

9 septembrie 2021 21:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

Toată lumea îl ştie pe Liviu Vârciu (40 de ani) însă mai puţini o cunosc pe Anda Călin (31 de ani), iubita, mama copiilor vedetei, dar şi partenera de afaceri a acestuia. Ne-am întâlnit cu ea la evenimentul de lansare al filmului „Zăpadă, Ceai şi Dragoste”, unde ne-a povestit câteva detalii din viaţa lor de cuplu, cum s-au cunoscut şi cum este Liviu în intimitatea căminului.

  • Click!: Se spune că orice bărbat de succes are o femeie puternică în spate. Tu eşti femeia din spatele lui Liviu Vârciu. Cum este să fii aşa?

Anda Călin: Obositor, dar frumos. Obositor pentru că ştii că atunci când te încarci în alte părţi te descarci cel mai uşor unde te simţi cel mai bine, adică acasă.

  • Cum l-ai descrie pe Liviu?

Agitat, un suflet foarte bun, obosit, dar înţelegător.

  • Ne poţi spune cum v-aţi cunoscut?

Da, ne-am cunoscut într-un restaurant şi atunci a spus, când m-a văzut prima oară, că o să fiu nevasta lui. Nici nu cred că m-a întrebat cum mă cheamă. Prima replică a fost „ce faci nevastă în oraş?”. Şi i-am spus că „am venit să fiu cu ochii pe el”. Şi el m-a întrebat cu cine am lăsat copiii acasă. Şi i-am spus că sunt cu soacra mea. Culmea, acum copiii sunt cu soacra mea.

  • Liviu ne-a spus că îşi mai doreşte copii, dar că sunt greu de crescut doi...

Da, ştiu că îşi doreşte, dar eu momentan nu îmi mai doresc copii.

  • E greu cu doi copii?

Aş minţi să spun că e uşor. E frumos, dar e greu, mai ales că e diferenţa atât de mică între ei. Anastasia vorbeşte mult, vede toată lumea în instastory-urile pe care le pune Liviu. Iar cel mic, Matei, merge, trage de toate, deschide tot ce se poate deschide, nu stă o clipă, vorbeşte pe limba lui. E un haos total la mine în casă.

  • L-ai ajutat foarte mult cu filmul, ţi-ai vândut garsoniera...

Da, aşa e. Nu cred că l-am ajutat, ne-am ajutat pe noi. Atâta timp cât lui îi este bine, ne este bine amândurora, ca familie.

  • Ne-ai spus că a început cu întrebarea „ce faci nevastă?”. Dar când te ia de nevastă? Când faceţi nunta?

O dată ce ai doi copii... Am tot vorbit chiar înainte de a face primul copil, dar de fiecare dată s-a întâmplat ceva. Am aflat că sunt însărcinată, am avut o preconcepţie de a face nuntă gravidă, după care am vrut să mă axez pe fetiţă, a venit pandemia. Însă acum nu mi se pare o necesitate într-o relaţie. Când va fi, nu va fi ceva extravagant, va fi doar pentru noi şi atât.

  • Nu te-ai gândit să faci televiziune, să joci în filme?

Cred că mai bine aş fi bună în spatele camerelor. Cred că e destul o vedetă în familie.

  • Liviu ştiu că e ocupat cu tot ceea ce face, dar îşi face timp şi pentru familie?

El stă foarte mult acasă şi atunci când stă acasă are multe lucruri de făcut. Meştereşte prin curte, dacă nu are ceva de făcut strică ceva să repare. Mai pune un copac, o dală, mai schimbă ceva, tot timpul este ceva de făcut la noi acasă. Sper din suflet ca anul ăsta să terminăm cu toate „construcţiile” de pe lângă casă şi să ne liniştim. Să avem mult timp pentru noi, dar nici prea mult timp nu e bine, că după, dacă stai mult timp cu o persoană, îi vezi toate defectele şi dacă nu le are le găseşti.

Mai multe