INTERVIU Cosmin Natanticu apare gol în episodul de joi, din "Profu": "M-am emoționat până la lacrimi"
Pe simpaticul actor de stand-up comedy, Cosmin Natanticu (40 de ani), aveți ocazia să-l vedeți în trei ipostaze săptămâna aceasta. O dată serios, în episodul de joi, din "Profu", și o dată în pielea goală, tot în același serial. În aceeași seară îl puteți vedea și plin de umor în emisiunea "Pe Bune?!", la Pro TV alături de colegii lui, Mihai Bobonete și Costi Diță.
- Click!: Ești la Pro TV, de două ori. Cum crezi că vor face față telespectatorii să te vadă și în "Pe Bune?!", și în "Profu"?
Cosmin Natanticu: Cred că fiecare sezon nou, fie că e vorba de emisiune sau serial, aduce lucruri surprinzătoare pentru telespectatori, dar și pentru mine. Dar să le luăm pe rând. În serialul "Profu`", personajul Mugur, pe care îl interpretez, își schimbă atitudinea, ba chiar se și îndrăgostește. Iar la "Pe bune?!", nu cred că mai e nevoie să spun că întrebările și răspunsurile demente ne surprind și pe noi, cei din platou.
- Cum te înțelegi cu colegii de filmare, de la emisiunea "Pe Bune?!"? În ce relații ești cu Costi Diță și Mihai Bobonete?
Cu Costi mă știu din facultate. Soția lui, Raluca, a fost asistentă la clasa mea de actorie, iar Costi venea și el la ore sau examene și ne mai dădea anumite sfaturi legate de actorie. Cu Bobo mă știu din cluburile de stand-up. Eu eram la început, ne întâlneam la show-uri. La un moment dat, mi-a făcut propunerea să fac parte din trupa lui de improvizație, din care mai făceau parte Cătălin Neamțu și Mihai Rait. Așa am legat o super prietenie toți.
- Ce format de televiziune crezi că ți s-ar potrivi?
Sunt actor și îmi place să fac comedie. Așadar, orice format de televiziune - de divertisment sau comedie, cred că mi se potrivește.
- Ce te leagă de gașca de umoriști din care faci parte?
Umorul.
- Îți e dor de spectacolele de stand-up comedy? Ce ai făcut în perioada asta de izolare?
Sigur că îmi este dor. În perioada de izolare am stat acasă, cu familia și am făcut spectacole online. Nu e ușor, dar mai bine decât să nu faci deloc.
- Soția ta face parte din aceeași branșă, la fel și socrul tău. Cum este în casă cu atâtea vedete? (n.r. actrița și cântăreața Eliza Georgescu)
La noi în casă singura vedetă e câinele nostru, Tyson.
- Eliza, soția ta, îți dă piesele să le asculți înainte de lansare. Părerea ta contează?
Fiind amândoi în branșă, e clar că ne sfătuim. Eu îi spun ei premise pentru materialul meu de stand-up, iar ea, când vine de la studio, mă pune să ascult ce a înregistrat acolo. Firesc că părerea mea sau a ei contează.
- Te-ai vedea formând un cuplu cu ea și jucând într-un serial ca și cuplu?
Am jucat împreună într-un episod din serialul „Triplusec”, doar că eram verișori în episodul respectiv. Da, mi-ar plăcea să jucăm într-un film sau serial în care să formăm un cuplu, chiar ar fi foarte interesant.
- Care e diferența între lucrul la un serial și la o emisiune? Ce mai greu?
Greu nu e, atunci când faci ce îți place. Într-adevăr, la serial e mai mult de muncă decât la emisiune.
- La "Profu" ți-a fost greu să intri în pielea unui personaj atât de scorțos?
Nu mi-a fost greu să întru în pielea unui personaj scorțos, chiar mi-a făcut mare plăcere, pentru că a fost o provocare pe care orice actor o așteaptă în carieră, să joace ceva ce e contre-emploi. Iar bucuria e și mai mare când vezi că îți iese și lumea te laudă pentru ce ai făcut acolo.
- Ne poți spune care a fost cea mai amuzantă scenă filmată pentru "Profu"?
Cea mai amuzantă secvență din "Profu" este cea din episodul ce va fi difuzat joi, în care eu o să rămân în pielea goală. Și trebuie să trec prin cadru doar cu un ziar prin față acoperindu-mi.... Pentru mine, cât și pentru echipă, a fost foarte amuzant. Pentru mine, nu neapărat, nu e ușor să rămâi complet dezbrăcat chiar dacă e o echipa în care ai încredere și sunt câțiva oameni. Nu sunt pudic, de fel, dar nu ți-e la îndemână. Și de aici a ieșit și amuzamentul. M-am emoționat până la lacrimi, nu era în scenariu, a venit pe loc.
Citește și:
Cosmin Natanticu: «Mi-am dorit să fiu fotbalist, dar am ieşit actor»
Natanticu: «Între mine şi naşul Bobonete e o veche prietenie»