INTERVIU Delia a dat de două ori lovitura cu piesa "Bella Ciao". Ce spune despre ”La Casa de Papel” și colaborarea cu Steve Aoki
Delia, jurata de la "iUmor" și "X Factor", își împarte viața între familie, concerte, emisiunile de televiziune și vacanțe. Și, ca de fiecare dată, în ultima perioadă, am reușit să o prindem pe Delia (39 de ani) din nou într-o vacanță, de unde ne-a povestit cum a fost întâlnirea cu Steve Aoki de la Untold, cum e la filmările pentru emisiunile în care e jurat și ce planuri are pentru următoarea perioadă.
- Click!: Te-ai întors la ce-ți place ție cel mai mult și anume scena. Cum a fost experiența Untold?
Delia: A fost fabulos să fiu iar pe scenă, în fața unui public atât de numeros! Ca de obicei, la UNTOLD, experiența este una extraordinară, este multă energie frumoasă, care vine din partea oamenilor, m-am bucurat de fiecare clipă! În plus, în afară de concertul meu propriu-zis, am avut și un moment special în cadrul show-ului lui Steve Aoki, unde am cântat ”Bella Ciao”. It was crazyyyy! iar pe YouTube, video-ul de la momentul cu Aoki are deja 2 milioane de vizualizări.
- Cum a fost întâlnirea cu Steve Aoki? Va știați?
Nu, nu ne știam. A fost mișto, relaxat, o atmosferă cool!
- Te împrietenești repede cu oamenii? Cum a fost cu Aoki? Ați făcut și câteva TikTok-uri.
Nu știu dacă mă împrietenesc repede, mai ales că totuși iau contact cu destul de mulți oameni tot timpul. Și nu știu dacă e vorba de împrietenire în cazul meu cu Aoki, ci de socializare, de interacțiune. A fost fun, ne-am distrat!
- Veți ține legătură?
Ne urmărim pe Instagram, probabil vom mai comunica din când în când și, de ce nu, să ne revedem la alte concerte.
- Ai cântat piesa din serialul "La Casa de Papel" și el a remixat. Ești fană a serialului? Ai văzut noul sezon?
Da! Sunt fan ”La Casa de Papel”, urmăresc serialul de pe Netflix, îmi place super mult! Urmează să văd și ultimul sezon, abia aștept! Am mai cântat ”Bella Ciao” în București în Centrul Vechi, iar video-ul are 60 de milioane de vizualizări pe YouTube în 2 ani.
- Ați avut timp să și vorbiți? Te consideri norocoasă când întâlnești oameni celebri din muzică?
Am apucat să și vorbim puțin, da. Mă consider mai degrabă recunoscătoare că, datorită meseriei mele, întâlnesc artiști mari, de calibrul lui Steve Aoki.
- Ce urmează pentru tine?
Acum vă scriu din vacanță, dar urmează și muzică și filmări.
- Ai filmat un nou sezon din "iUmor". Te mai surprinde ceva pe scenă?
De fiecare dată mai apare câte un personaj care mă ia prin surprindere. Nici sezonul acesta nu vom duce lipsă de așa ceva la "iUmor".
- Dar la X Factor? Ai auzit voci mai bune ca a ta?
Nu mă uit niciodată după voci cu acest etalon - mai bune decât a mea sau nu. O voce e bună și place și asta e important. Din fericire, voci bune sunt în fiecare sezon.Cum și cui i-a venit ideea să-ți schimbi look-ul? Ești ca o Delia dublă.Mie îmi place mereu să mă joc cu look-ul, așa că a fost o decizie firească.
- Ce îți mai dorești pentru anul acesta?
Drumeții pe munte, călătorii, liniște.Fanii tăi se gândesc la o colaborare. Care va veni mai repede cea cu Loredana, Andra sau Ștefan Bănică?Încă nu știu.
„La casa de papel", serial popular pe Netflix
Creat în 2017, „La casa de papel" urmăreşte un grup de infractori care ia ostatici la Monetăria Regală din Madrid, sub conducerea misteriosului Profesor. Scopul lor este de a imprima miliarde de euro. Din distribuţie fac parte Úrsula Coberó, Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Miguel Herrán şi Jaime Lorente. Serialul este una dintre cele mai populare producţii Netflix. Regizori pentru al cincilea sezon au fost Jesús Colmenar, Koldo Serra şi Álex Rodrigo. Ultimul sezon al serialului spaniol „Fabrica de bani/ La casa de papel” va fi disponibil pe Netflix în două părţi. Prima a fost lansată în toamna acestui an, iar cea de-a doua, pe 3 decembrie 2021.
Citește și:
Delia a sărbătorit 9 ani de la nuntă cu o nouă «lună de miere», în Sicilia