INTERVIU Nuami Dinescu, de la agonie, la extaz. Proiectul "Adela", salvarea ei după pierderea mamei: "E primul serial în care joc"

13 februarie 2021 18:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Noul serial "Adela", de la Antena 1, produs de Ruxandra Ion, ne-a readus-o pe micile ecrane pe actrița Nuami Dinescu (58 de ani), într-un rol savuros, de comedie. Am stat de vorbă cu ea despre viața Floricăi, personajul său din serial, dar și despre viața ei, care a suferit schimbări radicale în ultima perioadă, cu bune, și cu rele.

  • Click!: Anul trecut ai fost norocoasă, fiind una dintre puținele actrițe care au avut de lucru. Cum ai reacționat când ai primit propunerea de a face parte din proiectul "Adela"?

Nuami Dinescu: Mi se întâmplă rar să sar într-un picior de bucurie, ca un copil. Uite, ăsta a fost un moment. Realmente. Propunerea a venit înainte să plece mama şi știu că s-a bucurat mult când i-am arătat mesajul de la doamna Ruxandra. Era copleșită de restricţiile din pandemie şi pentru mine a fost aşa, ca o alinare, să-i arat mesajul care îi garanta mamei mele că o să lucrez, că o să fiu bine. Şi sunt bine, mama, ştiu că şi tu mai orchestrezi chestii, pe acolo, Sus, ca toate mamele plecate în Rai…

  • Ai mai lucrat cu Ruxandra Ion, producătoarea serialului, și am vrea să știm cum vă înțelegeți și dacă ai mai lucrat și cu ceilalți din echipă?

Am lucrat cu doamna Ruxandra Ion în 2016, într-un reality-show, “Dreptul la fericire”, şi a fost excepțională colaborarea, aşa că bucuria mea a fost absolut normală. Îmi amintesc un moment când fetele din casă făcuseră un fel de grevă a tăcerii şi nu mai voiau să vorbească şi eu a trebuit să le “demolez” un pic, să le demonstrez că uitaseră pentru ce erau acolo, îşi uitaseră scopul şi, la momentul ăsta, doamna Ruxandra a fost acolo, în regie. După ce s-a terminat ziua şi situația a intrat în normal, ele au înţeles că dacă îşi uită miza, îşi pierd şansa de a-şi pune viaţa pe un făgaş normal. Doamna Ruxandra a venit la mine şi mi-a spus aşa: «A fost foarte grea filmarea asta, dar le-ai ţinut bine în mână, te-ai descurcat foarte bine. Bravo!». Nu am uitat niciun cuvânt, doamna Ruxandra poate nu-şi mai aminteşte, dar pentru mine a contat foarte mult, a fost semnalul că pot orice, inclusiv reality-show, indiferent cât de greu e. Şi îi mulţumesc că a avut încredere în mine şi atunci, şi acum. Contează foarte mult pentru un actor să i se spună des că e bine ce face, mai ales când îl mai încearcă câte un val de îndoială. Din echipa de la serial doar cu o singură persoană am mai lucrat la reality, echipa de la Adela e nouă pentru mine, însă mă simt între ei de parcă am lucrat de-o viaţă. Poate pentru că eu sunt om de echipă, mie îmi place să lucrez in echipă, mă adaptez foarte repede şi mă simt chiar protejată intre ei. Altfel, de unde atâta râs şi bucurie între secvențe?

  • "Adela" este primul serial în care joci?

Da, Adela este primul serial în care joc, dar, dacă suntem sănătoşi, sper să fie primul dintr-un lung şir! E nevoie de producţie românească pentru tv, e nevoie de entertainment de calitate pe tv, e nevoie ca actorii din noile generaţii să aibă unde să-şi demonstreze abilităţile, unde să-i vadă lumea, e nevoie de producții care au poveşti reale, care pot fi lecţii “povestite“ în film, unde binele şi răul să fie înfăţişate aşa cum sunt, lumină şi intuneric.

  • Ce ai în comun cu personajul Floricăi? Îți place să știi tot ce mișcă în showbiz?

Cred că Florica are o tinereţe a sufletului şi o voioşie pe care le-a “împrumutat” de la mine. Uit adesea câţi ani am, sunt şocată că îmi cumpăr cel mai des articole sport, adidaşi, blugi şi bocanci şi mă port de parcă-s generaţie de asta mică, fix de blugi şi adidasi. Nu am curiozitatea personajului meu în ceea ce priveşte vecinii, dar e frumos să te joci, să construieşti un personaj simpatic şi isteţ, care e doar curios şi nu face rău. Şi îşi face bucurie din te miri ce. Când aveam emisiune pe tv, era normal ca prezentator să ştiu tot ce mişcă în showbiz. Probabil că dacă aş primi mâine o astfel de emisiune, chiar aş stii, dar, în acest moment sunt destul de prinsă între două proiecte mari, Adela, producţia difuzată joia, de la 20:30, la Antena 1, și Urzeala lui Prospero, o comedie în cinci acte după opera lui Shakespeare de Claudiu Romilă.

  • Care a fost actorul/actrița surpriză din acest proiect?

Nu ştiu dacă a fost vreun actor surpriză, eu ştiu că vin din urmă niste copii foarte buni, cred că mai degrabă e bucurie că îşi încep carierele cu un proiect aşa frumos. Chiar mă bucur pentru ei.

  • Ce ţi s-a părut cel mai greu la acest proiect?

Nimic nu mi se pare greu. Asta mi-am dorit să fac toată viaţa mea, ce să mi se pară greu?

  • Ce altceva ai făcut în pandemie? Ce ai câștigat și ce ai pierdut în ultimul an?

Am pierdut-o pe mama. Asta a fost cea mai mai mare pierdere din anul ăsta şi din viaţa mea. Altfel, am nişte prieteni care au iniţiat conferinţe şi emisiuni online tot anul şi am învăţat tot felul de lucuri de la ei, asta am câştigat. Şi oameni care în pandemie s-au apropiat, ce ciudat sună, de sufletul meu şi acum îmi sunt prieteni.

  • Îți este dor de teatru, de scenă?

Normal că mi-e dor. Cu puţin noroc, dacă se mai stabilizează lucrurile, prin aprile ieşim cu comedia în lume, la teatrul Nottara.

  • Ce alte proiecte mai ai?

Am un proiect pe online pentru care scriu şi scenariu, am un curs de vorbit în public pe care îl fac în colaborare cu o comunitate extrem de activă de freelanceri si antreprenori de (NO.MAD talks), să se mai ducă pandemia şi vreau să fac acelaşi lucru, dar pe gătit. E o zonă funny, care te poate destinde teribil… şi mai am eu în minte lucruri pe care încă le ţin în aşteptare, să mă pot vedea cu oamenii fără teama că ne îmbolnăvim.

  • Știm că iubești animalele și am vrea să ne spui câte ai acasă?

Acasă mai am doar 4 pisici şi un cățel, dar inima mea mai are o “casă”, e “Adăpostul care salvează suflete”, al Monei Semeniuc, unde m-aş duce zilnic, dacă aş putea, unde e mare nevoie de voluntari şi de donatori.

  • Cât timp gătești pentru ele?

Pentru animalele mele din casă nu mai gătesc, ca Lala, ca şi mine, e într-o cură de slăbire veșnică, mănâncă doar mâncare pentru căţei mai plinuţi, iar pisicile sunt pisici de apartament, sunt sterilizate şi mănâncă doar mâncare specială pentru pisici. Gătesc pentru voluntarii care vin la Mona, la adăpost, pentru câte un prieten care ştiu că îşi doreşte de ziua lui ceva, de exemplu un tort sărat, cu o cremă din pate de casă.

  • În ultimii ani ai slăbit foarte mult. Mai ții dietă, ne poți spune care sunt secretele tale?

Nu am slăbit foarte mult, aş mai fi vrut câteva kg, dar de la o vârstă încolo alegi, cum zicea doamna mea profesoară, Adela Mărculescu, ori faţa, ori fundul. Îţi cam cade faţa când dai jos mult şi nu vreau să îngroş coada la cabinetele de estetică. Încerc să mă ţin cât pot, deşi mai calc pe bec, destrăbălarea mea cea mai mare înseamnă pâine şi cartofi, din când în când. Si asta se întâmplă când sunt la filmare şi mâncăm împreună. Altfel, sunt într-o cură de slăbire de când sunt eu pe lume, îmi respect cele trei mese, încerc să fac porții mai mici, beau apă, mă duc la sală şi fac kinetoterapie să îmi menţin tonusul. Că altfel strigă genunchii ”help”!

  • Ce îți dorești pentru 2021?

Să fim sănătoşi. Atât. Ştiu că sună aşa, ca un clişeu, dar azi e o dorintă a fiecăruia, poate nerostită, dar e în adâncul sufletului. Să mă duc la spital doar când vreuna dintre prietenele mele îşi serbează ziua de naştere și eu trec să-i las un buchet de flori sau o prăjitură făcută de mâna mea. Să fim sănătoşi, să putem să mai facem proiecte frumoase împreună. Şi îmi mai doresc să ne urmăriţi în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.

Citește și:

INTERVIU Detalii neștiute despre Alecsandru Dunaev, eroul din serialul "Adela": "Sunt un lipovean născut pe mal de Dunăre"

INTERVIU Totul despre Oana Moșneagu, frumoasa din serialul "Adela". A lăsat o multinațională pentru cariera de actriță

Mai multe