Învoiţi din cazarmă ca să facă bani la concerte. Click! a aflat detalii din culisele emisiunii «Şerifi de România», de la Antena 1 EXCLUSIV
Viaţa în cazarmă nu-i chiar atât de drastică pentru vedetele care s-au înscris la reality-show-ul “Şerifi de România”, ce va debuta în toamnă, la Antena 1. Chiar dacă stau în condiţii grele, iar superiorii fac instrucţie cu ele, VIP-urile sunt lăsate, din când în când, să evadeze în lumea civilizată. Click! a aflat detalii picante din culise.
Au semnat contracte grase cu Antena 1, dar şi convenabile pentru cariera lor. Soliştii aleşi să se întreacă la show-ul “Şerifi de România” primesc onorarii de 500-700 de euro pe zi pentru “deranj”, dar sunt lăsaţi să-şi câştige şi bani din meseria lor de bază, cântatul. Click! a aflat că artiştii înregimentaţi sunt lăsaţi să plece în permisie pentru a-şi onora concertele stabilite cu mult timp înainte.
Astfel, dacă din jungla de la “Sunt celebru, scoate-mă de aici!” (PRO TV) şi de la „Ferma Vedetelor” (PRO TV) nu se putea evada, la „Şerifi de România” cântăreţii au fugit de la filmările din Munţii Bucegi sau din Delta Dunării, pentru a ajunge la cântările presărate prin toată ţara.
Fetele de la Bambi, Raluca Tănase (30 de ani) şi Denisa Tănase (27 de ani), au evadat din cantonamentul de la “Şerifi de România”, stabilit în Delta Dunării, pentru a ajunge pe 15 august, de Sfânta Maria Mare, la concertul pe care-l aveau de susţinut la Zilele Comunei Potlogi, din judeţul Dâmboviţa.
Raluca de la Bambi a cântat cu entorsă
Chiar dacă Raluca s-a accidentat la picior, alegându-se cu o entorsă, în urma probelor dificile din cadrul emisiunii, ea nu a putut rata reprezentaţia pentru care fetele de la Bambi au fost remunerate cu 2000 de euro. “Un artist trebuie să fie pe scenă, indiferent de surprizele mai puţin plăcute pe care i le rezervă viaţa. Iată-mă susţinând concertul doar într-un picior, celălalt cu o entorsă de toată frumuseţea!”, a spus blonda, care a susţinut concertul cocoţată pe un scaun. Sâmbăta trecută, fetele au mai cântat şi la o nuntă, în Tulcea.
Andrei Ştefănescu (36 de ani), jumătatea trupei Alb Negru, dă şi el bir cu fugiţii de la filmări, pentru a cânta cu colegul Kamara la concerte. Băieţii iau la o cântare 2.500 de euro, bani deloc de neglijat.
Şi Rona Hartner (42 de ani) a fost învoită pentru a cânta la Festivalul Intercultural Baro Foro, ce va avea loc pe 29 august, la Arenele Romane din Capitală. Rona va evolua alături de Orchestra Zuralia, pe afiş figurând nume grele, precum Goran Bregovic. Vedeta are un onorariu piperat, de 4.000 de euro, bani pe care nu i-ar rata în ruptul capului.
Click! spune
Rona Hartner, Paula Chirilă, Raluca și Denisa de la Bambi, Natalia Mateuț, Andreea Tonciu, Giani Kiriță, Vladimir Drăghia, Andrei Duban, Andrei Ștefănescu de la Alb Negru, CRBL și Ionuț Pitbull Atodiresei se vor lupta pentru premiul de 10.000 €, la „Şerifi de România”, care va fi difuzat la Antena 1, din toamnă.
Fata lui Adi Minune face show la «Te cunosc de undeva»
Surprize-surprize în această toamnă la “Te cunosc de undeva”, show care va reveni curând în grila Antenei 1. Printre concurenţii celui de-al optulea sezon se află şi Carmen Simionescu (17 ani), nimeni alta decât fiica lui Adrian Minune. “M-am bucurat enorm când am primit această propunere, pentru că îmi doream de mult timp să vin la această emisiune. O dată începute filmările, am realizat că nu e un show atât de ușor pe cât pare”, mărturisește Carmen, care recunoaşte că celebrul ei tată i-a dat sfaturi preţioase.
Solista este pe val cu melodiile ei pop, piesa de debut, “Domino”, având acum peste 13 milioane de vizualizări pe YouTube. La emisiunea de la Antena 1 ea va concura cu Margherita şi Viorica de la Clejani, Andreea Antonescu, actriţa Tania Popa etc.