Ioan Cobâlă a murit. Dirijorul Orchestrei Rapsozii Botoșanilor era în comă de o săptămână

6 septembrie 2021 13:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Doliu în muzica populară! Maestrul dirijor al Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, Ioan Cobâlă, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Artistul se afla în comă de mai bine de o săptămână, după ce a suferit un stop cardio-respirator.

Ioan Cobâlă, dirijorul Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, a părăsit scena vieții la vârstă de 74 de ani. Artistul suferise un stop cardio-respirator și a stat în comă mai bine de o săptămână.

Sâmbătă trecută, artistul a fost prezent la o petrecere privată, unde a leșinat. A fost transportat de urgență la spital și internat la secția ATI, intubat și ventilat timp de o săptămână, până când s-a stins din viață.

Ioan Cobâlă a jucat un rol important în cariera Sofiei Vicoveanca

Ioan Cobâlă a fost dirijor și director al Orchestrei Rapsozii Botoșanilor până când s-a pensionat, respectiv în anul 2013. În 2016, artistul s-a reîntors pentru a fi dirijor și conducător artistic pentru aceeași orchestră. Printre artiștii care îi sunt pe cât se poate de recunoscători celebrului maestru dirijor pentru carierele lor se numără nume mari ale muzicii populare, precum Laura Lavric, Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache, dar și Brîndușa Covalciuc Ciobanu, Sorin Filip sau Dan Doboș.

Mai multe