Ioana Băsescu a devenit mamă, dar nu a renunțat la marea ei pasiune
Ioana Băsescu (39 de ani) pare să-și fi găsit echilibrul în viața personală, după o căsnicie eșuată și o relație de lungă durată încheiată cu o despărțire dureroasă. Fiica cea mare a fostului președinte al României, Traian Băsescu, s-a recăsătorit și a devenit mamă. Din viața ”anterioară” a rămas doar pasiunea pentru fotografie.
O pasiune de tinerețe? Un mod creativ de a alunga gândurile negre legate de un mariaj care scârțâia? Se pare că a fost vorba despre mai mult. Ioana Băsescu a divorțat, s-a recăsătorit și a devenit mamă, dar nu a renunțat la pasiunea ei, fotografia. O prezență discretă pe rețelele de socializare, fiica cea mare a lui Traian Băsescu nu prea dă din casă. Singurul domeniu în care pare foarte deschisă este cel al fotografiei. Ioana face publice imaginile de care este mândră și intră în dialog cu prietenii ei virtuali pe teme de fotografie.
E drept că temele abordate s-au schimbat puțin. Peisaje, portrete, detalii ale vieții de zi cu zi, față de stilul reportaj adoptat în urmă cu mai bine de zece ani.
Cei care și-o amintesc pe Ioana Băsescu ”înarmată” cu aparatul de fotografiat o au în minte pe fiica președintelui umăr la umăr cu fotoreproterii profesioniști. În Piața Universității, la un Revelion în aer liber, pe stadion, la un meci de fotbal, în campania electorală a tatălui său ori pe baricade pentru susținerea lui Traian Băsescu după suspendarea din funcția de președinte al României, Ioana Băsescu și-a luat foarte în serios pasiunea. Și-a cumpărat un aparat de fotografiat profesional, l-a echipat cu obiectivele indispensabile unui fotoreporter care se respectă și s-a așezat în primele rânduri, pentru cel mai bun cadru.
Și-a găsit greu perechea
Ioana Băsescu s-a măritat prima oară în 2003, cu Bodo, solistul trupei Proconsul. Nunta a venit după un an de relație ”clandestină” și a luat prin surprindere pe toată lumea, inclusiv pe mama Ioanei. Lucrurile n-au mers prea bine și, trei ani mai târziu, Ioana a cerut divorțul.
A urmat o relație lungă și tumultuoasă cu Giovanni Francesco, acționar al postului de televiziune Music Channel, relație în care Ioana nu prea a fost văzută zâmbind.
Ioana s-a căsătorit a doua oară în mare secret, la Azuga, în vara anului 2014, cu avocatul Radu Pricop. Evenimentul a fost unul foarte restrâns şi s-a desfăşurat doar în prezenţa părinţilor celor doi şi a naşilor. Câteva luni mai târziu, la 14 noiembnrie 2014, Ioana a devenit pentru prima dată mamă. Ea a născut un băieţel.