Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare. Detalii despre partaj

15 iunie 2019 12:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină urmează să divorțeze săptămâna viitoare, iar actorul ar vrea să-i facă un cadou generos fiicei sale.

Relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol se află în momentul de față în centrul atenției presei, dat fiind faptul că cei doi urmează să divorțeze. Potrivit informațiilor apărute în presă, Alexandru Papadopol i-ar lăsa fiicei sale partea lui de vilă.

„Alexandru și Ioana trebuie să se pună de acord asupra pensiei alimentare, a programului de vizitare al fiicei lor și asupra împărțirii bunurilor etc. S-ar putea să se vadă zilele astea, ca să discute despre pretențiile pe care le are fiecare, dar la fel de bine s-ar putea ca lucrurile să se tranșeze în fața notarului. Papi se gândește să îi lase Ruxandrei partea lui din vilă, pentru ca Ioana și fetița să poată locui în continuare acolo. Din câte știu, custodia va fi comună, oricum el își dorește să petreacă mai mult timp cu fiica sa și se bazează și pe ajutorul bunicilor, adică al părinților lui. Rămâne de văzut cum se vor înțelege în privința divorțului, dar important e că amândoi se gândesc la binele copilului”, au declarat, pentru Libertatea.ro, persoane din anturajul lui Papadopol. 

Ioana Ginghină, despre sfârșitul căsniciei cu Alexandru Papadopol: «Nu presupune întotdeauna iubire»

Ea nu consideră că există iubire în fiecare căsnicie, iar multe dintre ele nu se bazează pe înțelegere și compasiune. Ioana Ginghină a publicat un mesaj pe blogul personal unde a declarat că uneori într-o căsnicie există des sentimente precum dezamăgire și îndoială cu privire la implicarea partenerului.

 „Dacă am învățat ceva, în acești 12 ani de căsnicie, este faptul că acest “parteneriat” nu presupune întodeauna iubire. Poate chiar există momente când te întrebi de ce te-ai legat de această persoană, pentru tot restul vieții.  Dacă la început îți făcea cu drag cafeaua dimineață, iar tu, coborând sexy, într-o cămașă de noapte, te așezai la masă alături de el, mulțumim pentru cafea cu un zâmbet și un sărut. Se mai întâmplă să ai timp, să-ți dai cu părerea despre un fapt, o stire de la televizor, apoi nici nu știi de unde începe o conversație în contradictoriu și de aici te trezești în mijlocul unui război. Da, așa este, căsnicia are momente când este plină de DEZAMĂGIRE și ÎNDOIALĂ”, a fost o parte din mesajul publicat pe blogul personal. 

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au împreună o fiică

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol sunt părinții unei fetițe de care sunt amândoi foarte mândri. Ioana Ginghină și-a deschis sufletul și a vorbit despre ce înseamnă pentru ea un copil într-o căsnicie.

„Apoi mai este copilul. Cred că aici magia a funcționat cel mai bine. De câte ori nu ne-am bucurat, am ras și plâns la lucruri mărunte, la fiecare realizare, la primul cuvânt “tata”, la primul pas, la primul Crăciun, la prima vacanță…etc. Îi iubesc și îmi iubesc căsnicia, așa cum e ea, câteodată nerezonabila. Căsnicia pentru mine este mulțumirea profundă și confortul în momentele de liniște, când ne așezăm pe canapea, ne uităm unul la altul și simt că o să fie bine”, a mai scris ea pe blog în urmă cu câteva luni.

Mai multe