Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol, prima întâlnire după divorţ: «Ne vom vedea sâmbătă, de ziua Ruxandrei»

6 august 2019 20:04   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au pornit pe drumuri diferite de când au hotărât să divorțeze, însă ceva îi va aduce împreună, iubirea pe care o poartă pentru fiica lor. Actrița a dezvăluit în cadrul unui interviu că urmează să se întâlnească toți trei, ca o familie, pentru prima oară de când cei doi foști soți au hotărât să se separe.

Cei doi au decis la divorț ca fiecare părinte să petreacă două weekend-uri pe lună cu Ruxandra, însă din cauza faptului că Alexandru Papadopol este implicat într-un proiect amplu, nu poate o perioadă să respecte această promisiune. 

„Am stabilit la divorţ că fiecare dintre noi va petrece două weekend-uri pe lună cu Ruxi şi câteva zile în timpul săptămânii, însă Alexandru are un proiect acum, filmează foarte departe de Bucureşti şi nu se poate ţine de program. Şi iar, pot să spun, am avut dreptate!”, a mărturisit, amuzată, Ioana Ginghină pentru viva.ro.

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol se vor întâlni pentru prima oară după divorț

„Însă ne vom vedea sâmbătă, de ziua Ruxandrei şi am înţeles că şi duminică vom merge undeva, toţi trei. Ei acum suferă puţin, amândoi. Alexandru pentru că nu mai are o relaţie apropiată cu Ruxandra, fetiţa îşi doreşte să se apropie, dar nu ştie cum şi eu sunt la mijloc şi încerc să fac o mediere. Dar o să fie bine, sunt sigură, pentru că Ruxi este un copil extrem de înţelept şi de matur. Ea a fost întotdeauna un copil special, poate şi pentru că am luat-o întotdeauna cu mine peste tot!”, a declarat Ioana.

Mai multe