Ioana Petric de la Prima TV vine la crosul «Click! Sănătate»

8 iunie 2016 22:21   Vedete românești
Ultima actualizare:

Duminică, 12 iunie, are loc cea de-a VIII-a ediţie a crosului “Click! Sănătate”, în Parcul Izvor din Capitală. Ediţia din acest an va fi prezentată de Ioana Petric de la “Cronica Cârcotaşilor“ (Prima TV).

„Mă bucur că oamenii conştientizează că e bine să faci mişcare. Invit pe toţi doritorii de mişcare la crosul «Click! Sănătate». Luaţi-vă adidaşii în picioare, un zâmbet larg pe buze şi nu uitaţi să fiţi copii, pentru că sportul trebuie se fie, în primul rând, o joacă şi o bucurie!”, spune fosta bebeluşă Ioana Petric.

Înscrierile se fac la intrarea de lângă metrou, de la ora 8.00, pe baza actului de identitate şi a talonului disponibil în revistele „Click! Sănătate”, „Click pentru femei”, precum şi în ziarele „Adevărul” şi „Click!”. Startul se dă de la ora 10.00. Peste 100 de premii vor fi acordate alergătorilor.

Crosul „Click! Sănătate” e realizat cu sprijinul sponsorilor Boiron, Celadrin, Himalaya Wellness, Ropharma şi al partenerilor: Hama, Carrefour Militari, Prima TV, Asociaţia Running Club, Roclubmaraton, Federaţia Română de Atletism, Primăria Municipiului Bucureşti, Casa Veselă, Trupa Pam Pam, World Class, Urban Market, Romprest.

Mai multe