Ioana Tufaru este gravidă! Ce spune iubitul ei
Ioana Tufaru se poate considera, în sfârşit, o femeie împlinită. Are un bărbat care o iubeşte la nebunie, iar în curând fericirea ei va fi şi mai mare. Ioana Tufaru (35 de ani) şi iubitul ei, Ionuţ, vor deveni părinţi.
Fiica Andei Călugăreanu a făcut un test de sarcină care a ieşit pozitiv. Ba mai mult de atât, Ioana a mers la medicul ginecolog. Aşa a aflat că este însărcinată în aproape şase săptămâni.
''Este o sarcină de aproape şase săptămâni. Uterul ei este fibramotos, iar sarcina este una cu risc. Îi trebuie tratament pentru susţinere'', a spus doctorul care a consultat-o, la Kanal D.
Invitată în platoul emisiunii ''Wowbiz'', Ioana a venit însoţită de iubitul ei. Ea a povestit prin ce emoţii trece de când a aflat că va deveni mămică.
''Dacă va fi fetiţă mi-ar plăcea să o cheme Larisa Alexandra Gabriela şi dacă e băiat Luca Andrei Gabriel. Eu aş vrea să fac cezariană, fiindcă îmi e frică de naştere'', a mărturisit Ioana Tufaru.
Ioana Tufaru şi iubitul ei, daţi afară din casă
Deşi cei doi se iubesc la nebunie, tatăl lui Ionuţ i-a dat afară din casă, iar acum nu mai au unde să locuiască. Decizia a venit după ce Ioana a aflat că este gravidă. Colac peste pupăză, iubitul ei şi-a pierdut şi locul de muncă. Se pare că socrul Ioanei Tufaru se săturase să îi întreţină pe ea şi pe fiul său, Ionuţ.
''Când tatăl lui mi-a zis să plec, Ionuţ a spus că pleacă cu mine. M-a dat afară că am rămas însărcinată. Mi-a zis că o să rămân fără dinţi în gură, dacă aduc pe lume un copil. A decis să mă dea afară din casă după ce a citit pe internet că sunt însărcinată. Dacă se naşte copilul, nicio şansă să ne întoarcem acolo. Am încercat să fiu lângă el, să îl ajut cum pot. Nu am greşit cu nimic în faţa lui'', a mai spus ea.