Ion Dichiseanu a murit! Actorul era internat de cinci luni la Spitalul Floreasca

20 mai 2021 15:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Actorul Ion Dichiseanu (87 de ani) a murit, joi, la Spitalul Floreasca, în jurul orei 15.00, unde era internat de la începutul anului.

Ion Dichiseanu a murit joi, după o lungă suferință, anunță Gandul.ro. Ion Dichiseanu a ajuns în spital după o infecție cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală, spunea Ioana Dichiseanu, fiica marelui actor.

În noiembrie 2020, Ion Dichiseanu (87 de ani) a ajuns pentru prima dată la spital. I s-a făcut o radiografie şi un CT, dar i s-a pus un diagnostic greşit. În plus, a fost infectat cu o bacterie, care i-a provocat o pneumonie severă bilaterală. În ianuarie a ajuns din nou la spital, unde a fost internat de urgenţă la Terapie Intensivă şi intubat. De atunci, maestrul scenei româneşti nu a mai ajuns acasă. 

Ioana Dichiseanu: ”A fost infectat cu o bacterie”

„Nu a pornit dintr-o suferinţă anume, el este un fost fumător şi a avut o saturaţie uşor scăzută a oxigenului, dar nu alarmantă. În noiembrie a avut câteva simptome care i-au dat de bănuit, a făcut radiografie şi CT. Acestea au fost prost citite, prost interpretate. A făcut o bronhoscopie şi, la 11 zile după aceasta, s-a prăbuşit şi am aflat că a fost infectat cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală. Diagnosticul nu era unul plăcut, cred că mulţi nu ar fi trecut peste. Şi uite că Dumnezeu a fost şi este lângă el şi acum. El este un luptător și un om foarte puternic”, a declarat Ioana Dichiseanu într-o emisiune la Prima TV.

Citește și:

Nepoțica lui Dichiseanu se roagă la Dumnezeu să-i facă bunicul bine: "Doamne, Doamne, fă-l bine pe Dichi"

Mai multe