Ionuţ şi Dragoş Dolănescu, şase ani de "duşmănie"

28 octombrie 2015 19:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nici o şansă să ajungă prea curând la o împăcare. Ionuţ şi Dragoş Dolănescu s-au întâlnit, miercuri (28 octombrie), după şase ani, în sala de judecată, însă nu numai că nu şi-au vorbit, dar nu au vrut nici măcar să se privească vreo clipă.

”După cum se vede, suntem fraţi până la bani. Dacă eram fraţi cu adevărat nu se ajungea la tribunal. Nu am crescut împreună, nu avem aceleaşi amintiri. Dacă ar fi dorit să facă parte  din familie nu eram aici”, a declarat revoltat, miercuri, Ionuţ Dolănescu (43 de ani), după ce a ieşit din sala de judecată. Şi asta după ce a stat la mai puţin  de doi metri de fratele său, însă nu s-a uitat la el nici o clipă, de parcă nici nu ar fi fost acolo. 

Lupta pentru averea tatălui lor, regretatul Ion Dolănescu, pare fără sfârşit, pentru că nici unul dintre ei nu este dispus să primească mai puţin. ”Mărul discordiei este casa din Caimatei, eu îmi doresc această casă. Nu pot să cumpăr casa copilăriei mele de la Dragoş! Valoarea casei a fost supraevaluată în speranţa că se vor scoate de la mine nişte bani. Eu nu-mi doresc decât reexpertizarea casei şi stabilirea valorii reale. Eu am fost de acord cu tot ce a cerut el de la început. Casa de la Sinaia se află în paragină, pentru că nici Dragoş nu se ocupă de ea. Există datorii de aproximativ 200 de milioane la impozit. De şapte ani, pe spatele meu au căzut aceste impozite”, a spus Ionuţ Dolănescu.  

Avocatul acestuia a depus, ieri, la dosar şi un atestat fiscal din care ar reieşi că valoarea imobilului din strada Caimatei ar fi de numai 530.000 de lei, adică peste 100.000 de euro. ”Chiar şi cu drepturile de autor, cred că pot să-mi păstrez dreptul de a cânta melodiile create şi interpretate de tatăl meu. Oricine, de fapt, poate să interpreteze melodiile tatălui meu cu condiţia să respecte linia melodică şi versurile date de acesta. Deocamdată, nici Dragoş şi nici copiii lui nu cântă. Eu cred că totul se va termina cu bine şi că ne vom împăca. Doar suntem fraţi, nu?”, a precizat Ionuţ Dolănescu. 

Până la împăcare însă mai e cale lungă. Dragoş (39 de ani)  a părut la fel de indiferent de prezenţa fratelui său. ”Nici nu l-am văzut”, a spus Dragoş Dolănescu. El a venit special în România pentru a se prezenta la proces şi speră să obţină el de data aceasta drepturile de autor. În plus, Dragoş consideră că valoarea la care au fost evaluate acestea de către experţi, respectiv 70.000 de euro, este mult prea mică şi a solicitat refacerea expertizei. 

Judecătorii au amânat însă procesul pentru 25 noiembrie, dată până la care fraţii Dolănescu trebuie să achite taxele de timbru stabilite de instanţă (drepturi autor-3.348 de lei, casa Caimatei-9.686 de lei, casa din Sinaia -3.370 de lei şi proprietatea din Tunari-1.691 de lei). 

Cum s-a împărţit averea lui Ion Dolănescu

După 6 ani de proces, instanţa a împărţit averea lui Dolănescu în felul următor: Ionuţ rămâne cu vila din Caimatei, evaluată la 685.000 de euro şi drepturile de autor, estimate la 70.000 euro, un loc de veci în cimitirul Bellu, un autoturism Dacia Logan şi două certificate de proprietate emise de FPP, iar fiului său mai mic, Dragoş, îi revin vila de la Sinaia, evaluată la 180.000 euro, 1/6 din casa şi terenul din Str. Hagi Dina, în valoare de 6.000 €, şi mai multe terenuri în Prahova, Dâmboviţa şi Ilfov. Judecătorii l-au obligat pe Ionuţ să-i plătească fratelui său o diferenţă de 207.873, plus cheltuielile de judecată şi o parte din drepturile de autor încasate în 2009 şi 2010, în total 243.873 de euro. Decizia judecătorilor a fost însă contestată de Ionuţ, iar războiul pentru avere continuă.

Ionuţ Dolănescu, fiul cel mare al regretatului cântăreţ, a venit la tribunal special pentru că a aflat că vine şi fratele lui. În scurt timp, el va pleca în America împreună cu soţia şi cei trei copii, unde va rămâne circa şase luni.

Dragoş Dolănescu locuieşte în Costa Rica  şi nu a mai fost în România de patru ani.”Îmi era dor de prietenii din România. În plus, nu m-am prezentat în faţa instanţei decât la început”, spune el.

Mai multe