Irina Loghin, chinul prin care a trecut ca să fie mamă! Videoclip rar cu fiul şi fiica!

10 decembrie 2018 17:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

Irina Loghin n-a putut avea copii decât după vârsta de 35 de ani şi abia după ce a urmat nişte tratamente. Iată mărturisirile artistei legate de acest subiect, dar şi un videoclip emoţionant, filmat alături de fiul şi fiica sa, în anul 1982.

Irina loghin (79 ani) este o mamă desăvârșită. Își iubește enorm copiii, pe Irinuca (40 ani) și pe Ciprian (42 ani) și, chiar dacă aceștia nu i-au moștenit calitățile vocale, îndrăgita interpretă de muzică populară i-a familiarizat de mici cu lumea artistică. Pe vremea când aceștia aveau 6 și respectiv 4 ani, Irina loghin a filmat alături de Ciprian și Irinuca o melodie intitulată ”Of, ce bine-i că sunt mamă”. Irina Loghin nu s-a putut bucura de copii decât după 35 de ani,când a decis să facă tratamente pentru a rămâne însărcinată.

"Pe la treizeci şi cinci de ani, când m-am dus într-un turneu la Cluj, m-am interesat ce pot să fac, aflasem că la Cluj sunt profesori foarte buni. M-am dus la un profesor ginecolog să îmi facă un consult. Mi-a dat un tratament de șase luni, mi-a făcut histerosalpingografia. Îţi introduce în uter o soluţie care este înfiorătoare, ustură foarte tare! Medicul a observat că am avut o răceală în copilăria mea, foarte puternică și netratată la timp. În urma acelei analize am devenit fertilă. Imediat, la nici o lună, am rămas însărcinată", a mărturisit interpreta în volumul lansat în 2012, intitulat "Viața mea este ca un cântec". Irina Loghin a suportat greu sarcinile, dar dorința de a fi mamă a fost mai presus de orice. Interpreta susține că în timpul sarcinii i-a plăcut mirosul lăsat de automobile, de la ţeava de eşapament. "Am avut sarcini toxice, grele. Prima sarcină a fost cu Ciprian. Era în 1976. Atunci a început greul. Până la patru luni, când a mișcat, a fost ceva groaznic. În permanenţă aveam o stare de greaţă, o stare de rău foarte mare! Gazele de eșapament îmi făceau bine! Mă duceam când treceau mașinile, mai ales alea mari, și inhalam”, a continuat artista poveștirile în cartea sa.

https://www.click.ro/vedete/romanesti/irina-loghin-implinit-79-de-ani-ia...

https://www.click.ro/vedete/romanesti/irina-loghin-de-abia-astept-sa-mi-...

Mai multe