Irina Reisler, de la 100 la 50 de kilograme. Dieta vedetei și povestea fabuloasă a transformării

3 octombrie 2019 18:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fosta vedetă de televiziune, care a avut emisiuni la Pro TV, Acasă şi TVR, şi-a lansat azi, 3 octombrie, cartea "De la 100 la 50 de kilograme: Vreau, pot, fac, pentru că merit!", în care povesteşte cum a reuşit să bifeze această transformare incredibilă.

Irina Reisler (45 de ani) a lansat pe piaţă cartea "De la 100 la 50 de kilograme: Vreau, pot, fac, pentru că merit!", în care a povestit despre lupta ei cu imaginea din oglindă. Nu este numai povestea unei învingătoare în lupta cu kilogramele, este și o carte despre pasiunile Irinei, despre poeziile pe care le scrie și nu în ultimul rând despre marea ei pasiune – creația de bijuterii. Cele peste 100 de imagini din carte fac parte din arhiva personală a Irinei Reisler, iar fotografia alesă pentru copertă nu este întâmplător un selfie. Este o invitație la redescoperirea și iubirea de sine. Editura Lifestyle Publishing a lansat cartea «De la 100 la 50 de kilograme: Vreau, pot, fac, pentru că merit!» de Irina Reisler joi, 3 octombrie 2019, de la ora 18.30, la Librăria Cărturești Carusel. Alături de autoare au mai fost Beatrice Osanu, redactor-șef csid.ro, Ionela Bănărescu, producător și realizator TV, și Virginia Lupulescu, coordonator editorial TREI.

Iată ce spune Irina Reisler despre carte

“Am scris această carte cu vârful inimii mele. Și vei citi povești pe care le-am scos din miezul inimii mele. Am așternut pe hârtie emoții intime, bătăi ale inimii mele. Așa că te voi ruga să citești cartea cu inima ta, în așa fel încât inimile noastre să se întâlnească, într-o scânteiere de magie. Acea magie pe care obișnuim să o numim «Iubire», spune Reisler. “Eu nu mai cunosc pe nimeni ca Irina: să slăbești de la 100 la 50 de kilograme înseamnă, înainte de toate, un efort imens de voință și determinare. Și după ce ți-ai atins obiectivul, să îți dedici o mare parte din timp ajutând necunoscuți sa învețe principiile alimentației sănătoase înseamnă să ai vocația empatiei și a bunătății. Nu exagerez când spun că sunt mii de persoane care trăiesc mai sănătos datorită sfaturilor ei”, spune și Virginia Lupulescu. Cartea poate fi cumpărată cu reducere de pe site-ul editurii, prețul fiind 49 de lei.

Cum arată o parte din meniul Irinei Reisler?

Unul dintre regimurile ţinute de Irina este cel de 13 zile (dieta Mayo), iar Click! îţi spune cum arată primele 3 zile ale acestuia.

Prima zi - dimineaţa, o ceaşcă de cafea cu o linguriţă de zahăr. La prânz, două ouă fierte, 400 de g spanac fiert, o roşie. Seara, 200 g grătar vită, o salată verde cu ulei şi zeamă de lămâie.

Ziua a doua – dimineața, o ceaşcă de cafea cu o linguriţă de zahăr. La prânz, 250 g de şuncă presată, un iaurt. Seara, 200 g grătar de vită, o salată verde cu ulei şi zeamă de lămâie.

Ziua 3 – Dimineaţa, o ceaşcă de cafea cu o linguriţă de zahăr, o felie păine prăjită. La prânz, două ouă fierte, o felie de şuncă, o salată verde cu ulei şi zeamă de lămâie. Seara, o ţelină fiartă, o roşie, un fruct. După şapte zile, regimul se reia. În cartea Irinei găsiți și restul regimului.

Ce spune Irina despre Irina Reisler

“Irina, pur și simplu. Mă cunoști de la televizor, de la Știrile ProTV și de la emisiunea Doctorul Casei, de pe ProTV și Acasa TV. În ultima parte a carierei mele jurnalistice am realizat emisiuni pentru tine la TVR 1, TVR 2, Realitatea TV și Romantica. Întâia mea dragoste a rămas însă radioul. Pentru că în Radio România mi-am început cariera în presă, în timpul Facultății de Jurnalism, imediat după absolvirea liceului MF 3. Această dragoste s-a născut în copilărie, când am absolvit, în paralel cu gimnaziul, Școala de Muzică, secția vioară. Iată cum notele muzicale m-au dus către cifre, care m-au îndreptat către litere, iar viața mea este acum acordată la vibrația Universului. De mai bine de zece ani lucrez pe cont propriu într-un domeniu dedicat frumuseții: estetică și creație de bijuterii. Le mulțumesc Gabrielei, Anișoarei, Nicoletei și lui Marius, pentru ca îmi sunt parte din viață. Sper ca povestea mea să te fi inspirat să faci alegeri bune pentru tine”.

Citește și:

Florin Chilian a slăbit 13 kg în 15 zile, doar cu apă și cafea. Cum funcționează dieta-șoc și ce spun medicii

Dieta lui Dragoş Pătraru: a slăbit 33 kg fără să facă foamea, deși sare peste cină

Mai multe