Irina Rimes, ambasadoarea Zilei Brâncuşi: «Nu ştiu dacă sunt cea mai bună alegere»
Cântăreaţa Irina Rimes, desemnată ambasadoarea Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi” 2020, a declarat joi, la o conferinţă de presă, că este onorată să deţină acest titlu şi că, din această ipostază, este posibil să susţină demersul prin postări online. Din afirmaţiile făcute la întâlnirea cu presa a rezultat că Ministerul Culturii şi artista nu au stabilit o strategie clară cu privire la promovarea zilei dedicate lui Brâncuşi, iar ministrul Bogdan Gheorghiu are în vedere desemnarea de ambasadori pentru toate momentele importante viitoare.
Cântăreaţa a declarat: „Nu ştiu dacă sunt cea mai bună alegere pentru a face puntea între generaţii, dar mulţumesc pentru încredere. Aparent, eu nu ascult 5Gang, dar mă gândeam că poate ar trebui să apelăm şi la tinerii vloggeri, pentru că au mai mare influenţă. Ca o idee, pe viitor”.
Reprezentanţii evenimentului şi ai lui Rimes declară că ea nu este este afiliată Partidului Naţional Liberal, iar activitatea legat de Ziua „Brâncuşi” este întreprinsă pro-bono. Jurnaliştilor prezenţi la conferinţă le-a fost pus în vedere de la început să nu adreseze vreo „întrebare politică”. În general, a fost subliniată dorinţa de a aduce cultura cât mai aproape de tineri, pe care ministrul a exprimat-o şi cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.
Într-un discurs amestecat, Rimes a spus că trebuie să ne apărăm cultura, valorile, pentru că sunt singurele care nu ne pot fi luate. Ea a amintit că, acum, la vârsta de 28 de ani, încă primeşte mâncare de la mama ei, iar împreună cu fraţii cântă colinde, despre Iisus şi păstori, despre dor şi ţară. Ea a vorbit despre geniile româneşti celebre în lume de sute de ani, alte ţări neputându-se lăuda cu asemenea personalităţi.
„Ştiu un lucru sigur: Noi, românii, avem o cultură cu care ne putem mândri. Pentru că ceea ce avem noi e ceva ce se cam pierde în Vest, dacă nu s-a pierdut de tot. Ţara noastră a fost pusă pe harta culturală a Europei de nişte personalităţi, genii despre care se vorbeşte de secole, între care şi Constantin Brâncuşi. Personalităţile astea au crescut cu aceleaşi valori cu care creştem şi noi”.
Ea a continuat enumerând valorile: „Imaginaţi-vă că eu am 28 de ani şi mama încă îmi trimite genţi cu mâncare. Eu mă duc de Crăciun acasă şi cânt colinde. Mergem să colindăm. Cântăm colinde vechi şi noi, cântece despre dor, despre dragoste, despre mamă şi ţară. Cântece care ne amintesc cine suntem şi de unde venim. Dorul nu are traducere mot a mot în altă limbă. E doar al nostru şi nu ni-l poate lua nimeni. Dacă ne pot lua Roşia Montană, petrolul, aurul, bogăţiile terestre, lemnul, pădurile, atunci cultura nu ne-o pot lua. Nu şi-o vor putea atribui niciodată”. Rimes a subliniat că e de datoria noastră să o păstrăm.
Întrebată cum va contribui concret la Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi”, ea a spus: „Eu ştiu să cânt şi să vorbesc. Mai mult să cânt”. A precizat că nu va face un cântec dedicat artistului plastic, ci s-ar rezuma la a publica mesaje pe reţelele de socializare.
„Simpla prezenţă a ei deja contează enorm, pentru că intrăm pe un segment de public care altfel nu ar fi fost interesat”, a completat ministrul.
Cântăreaţa a adăugat: „M-aş folosi mai degrabă de proiectul Irina Rimes pe partea de social media. Să le povestesc oamenilor despre acest eveniment, despre cultura noastră. Probabil, o să postez despre asta”.
Îi place Brâncuşi. A vizitat Târgu Jiu şi cunoaşte biografia artistului - ştie ce a făcut Brâncuşi pentru popor. „Sunt adepta tuturor campaniilor de promovare a culturii. Românul, antrenat în tumult, uită că trebuie să celebreze ceva. Eu am notată în calendar ziua lui Brâncuşi”.
Despre o lucrare preferată din creaţia sculptorului, ea a spus: „Eu sunt mai maintream, aşa. Când am văzut prima dată Coloana Infinitului, am avut impresia că mă hrănesc cu ceva care nu era din lumea mea”.
Mai multe premiere vor avea loc în preajma zilei de 19 februarie, data la care s-a născut artistului.
Cea mai importantă - inaugurarea, pe 18 februarie, la Târgu Jiu, a Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi”, în casa Barbu Gănescu, în care a locuit sculptorul în perioada în care a lucrat la ansamblul monumental „Calea Eroilor”.
În curtea Muzeului Naţional de Artă al României, pe 19 februarie, de la ora 19.00, va avea loc un spectacol de proiecţii, iar pe tot parcursul zilei accesul va fi gratuit la MNAR, care va organiza şi vizite ghidate în sala „Brâncuşi”.
Holograma 3D a sculptorului şi lucrări consacrate vor fi prezentate în curtea MNAR şi reprezintă o premieră în România.