Irina Rimes revine pe scenă la 11 zile după operația complicată

7 ianuarie 2020 20:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Irina Rimes (28 ani) s-a refăcut rapid după intervenția chirurgicală suferită pe 31 ianuarie, cu câteva ore înainte de trecerea în Noul An. Ea a menționat, pe conturile sociale, că fusese diagnosticată cu hemoragie internă, din cauza unor probleme ginecologice.

Iată însă că starea sa de sănătate este bună, Irina, intepreta pieselor ”Nu știi tu să fii bărbat” și ”Visele”, urmând a susține primul concert din 2020 pe 11 ianuarie, la Berăria H, de la orele 19.30. Irina le-a dat mari emoții și colegilor ei de jurizare de la ”Vocea României” (PRO TV), care au încurajat-o să treacă peste acest necaz. 

Cine sunt medicii care au salvat-o pe Irina Rimes

Medicii care i-au salvat viața și cărora le-a mulțumit și personal, dar și pe Internet, sunt renumiți în secția de obstetrică-ginecologie. Alexandru Filipescu este conferențiar universitar și medic primar obstetrică-ginecologie, școlit în țară și în străinătate. Acesta lucrează la Spitalul Elias încă din 2004, în timp ce Raluca-Cornelia Uzum este cercetător științific și medic primar obstetrică-ginecologie. Cei doi au făcut parte din echipa salvatoare care i-a dat Irinei Rime șansa de a lăsa în urmă greutățile lui 2019 și de a privi cu optimism spre 2020.

Cine este Irina Rimes

Irina Rimes era cunoscută doar la Chişinău până să lanseze piesa Visele, în 2016. A ajuns în finală show-ului de talente “Fabrica de staruri” din Republica Moldova, dar Irina Rimes era o anonimă în România. Doi ani la rând, însă bruneta a lansat hit după hit, cântând despre suferinaţa ei în dragoste. Melodiile au prins la public, iar acum nu doar că şi-a făcut milioane de admiratori şi are o carieră solidă, ci a bătut palma cu producătorii unuia dintre cele mai urmărite concursuri de talente de la Pro TV. 

Mai multe