Isabela și-a făcut mama mândră. Oana Roman, plăcut surprinsă de evoluția fiicei sale: „Nu i-am cerut 10 pe linie, dar a avut rezultate foarte bune”

18 iunie 2026 16:11

Oana Roman are toate motivele să fie mândră de fiica sa, Isabela, după rezultatele obținute la finalul anului școlar. În ciuda provocărilor și dificultăților întâmpinate pe parcursul acestui an, adolescenta a demonstrat ambiție și perseverență, reușind să încheie cu succes perioada de studiu și să primească aprecieri pentru performanțele sale.

Oana Roman și fiica sa, Isabela. Foto: social media

Isabela a încheia anul cu note foarte bune 

„Isa a avut un an foarte stresant. Pe lângă începutul unui nou ciclu de studiu – a început gimnaziul, am mers la doctor foarte des, multe analize, dietă, tratament, a început adolescența, i-am pus aparat dentar și a avut dureri. Emoțional a fost greu. Am mers la doctor luni de zile săptămânal, a făcut analize la 3 luni, a fost monitorizată zilnic”, dezvăluie acum Oana Roman, prin intermediul unui mesaj publicat pe rețelele de socializare. 

Oana Roman a mărturisit că nu a pus niciodată presiune pe Isabela să obțină note perfecte, mai ales având în vedere că anul care tocmai s-a încheiat a fost unul dificil din punct de vedere emoțional pentru adolescentă. Vedeta consideră că echilibrul și starea de bine a copilului sunt mai importante decât performanțele școlare impecabile, motiv pentru care și-a dorit să îi ofere sprijin și liniște, nu să îi impună standarde imposibile.

„Nu am pus presiune pe ea, nu i-am cerut 10 pe linie pentru că nu cred în asta, dar a avut rezultate foarte bune, deși emoțional nu i-a fost deloc ușor”, mărturisește Oana Roman. 

Oana Roman: „Bravo, fetița mea. Te iubește mami infinit”

În continuarea mesajului său, vedeta a subliniat că Isabela s-a descurcat singură în cea mai mare parte a timpului, cerându-i ajutorul la teme doar în câteva ocazii. Oana Roman este convinsă că rezultatele obținute de fiica sa sunt rodul muncii, perseverenței și determinării de care aceasta a dat dovadă pe parcursul anului școlar.

„Cred că m-a rugat de câteva ori în tot anul să o ajut la teme și a învățat singură. Sunt foarte mândră de ea. Bravo, fetița mea. Te iubește mami infinit”, a încheiat Oana Roman mesajul său.

Mai multe