Israela: "Am fost cerută în căsătorie"

21 aprilie 2016 0:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

Israela (68 de ani) și Liviu (45 de ani) se îndreaptă cu pași repezi spre un divorț dorit de ambii parteneri. Cei doi nu își mai găsesc liniștea în viața de cuplu. Problemele cu alcoolul ale lui Liviu Arteni, care nu se mai manifestă numai în intimitatea locuinței, ci chiar și la tv, distrugerile pe care bărbatul le-a făcut în casă sau lipsa de sex din cuplu au devenit motive care au amplificat și mai tare dorința despărțirii.

Israela nu duce lipsă de pretendenți. După cum ea însăși a declarat la "Un show păcătos", în ediția de miercuri (20 aprilie), femeia este curtată chiar și pe Facebook.

Un bărbat care face parte din armata americană i-a trimis Israelei un mesaj prin care a cerut-o în căsătorie. Acesta se află în prezent într-o misiune în Siria și pare a avea gânduri serioase cu privire la femeia de 68 de ani: "Mi-a zis că într-o lună își termină misiunea și vine în România, dar nu vreau", a spus Israela în emisiunea de la Antena 1.

Liviu nu a mai băut de trei zile

Liviu a renunțat la băutură, cel puțin pentru moment, dar acest lucru îl face recalcitrant. Se poate calma doar cu pastile: "Ieri a fost într-o stare de furtună excesivă pentru că a fost a treia zi în care nu a băut și s-a îndreptat spre pastile, un suplimnt de serotonină și colină. Acest lucru l-a calmat și a adormit. Azi dimineață a luat din nou și este mai echilibrat, dar ce facem când nu vrea să se echilibreze?", a povestit soția lui.

Mai multe