Îţi arătăm ce nu vezi pe Facebook! Cum îşi aranjează Adelina şedinţele foto pe stradă!

12 decembrie 2016 14:25   Vedete românești
Ultima actualizare:

De când nu mai colaborează cu Kanal D, contractele de imagine au devenit vitale pentru Adelina Pestriţu. Bruneta se pozează toată ziua pentru cei peste un milion de fani de pe Facebook

În spatele fotografiilor perfecte, puse de vedete pe Instagram sau Facebook, stă multă muncă din partea unei chipe întregi. Asta în cazul VIP-urilor care se respectă şi care şi-au permis să angajeze oameni pentru a le şlefui imaginea. Adelina Pestriţu (29 de ani) din asta trăieşte în acest moment, din şedinţe foto, contracte de imagine, colaborări, aşa că activitatea ei pe reţelele de socializare este deosebit de intensă. Dar, ceea ce vedeţi pe Facebook, fără pată, fără cusur, fără cute sau fără riduri nu este neapărat şi ceea ce vedem în realitate. Pe conturile vedetelor, rar găseşti vreo imagine needitată în Photoshop sau în programele smartphone-ului, căci divele asta trebuie să vândă: perfecţiune.

Deunăzi, fotoreporterii Click! au surprins-o pe Adelina Pestriţu în mijlocul unei şedinţe foto în plin centrul Bucureştiului. Mai mulţi prieteni şi colaboratori mişunau în jurul ei: unul i-a mutat maşina, altul i-a cărat haina, iar al treilea a fotografiat-o ca pe o adevărată divă. Însoţită de stilista ei, Eniko Szanto, Adelina a pozat îmbrăcată lejer, dar şic, purtând un palton colorat, cămaşă albă, pulover negru, pantaloni din piele şi adidaşi roşii. Şedinţa foto a avut loc în zona Floreasca, după ce Adelina şi echipa ei îşi potoliseră foamea la un restaurant din zonă.

De remarcat că în fotografia pusă de Adelina pe Instagram, ea apare cu ruj pe buze. În realitate, în fotografiile făcute de noi la acea şedinţă foto, bruneta nu are urmă de ruj. Aplicarea acestuia este tot un artificiu pe care îl poţi face cu ajutorul programelor de editare foto.

Mai multe