#Exclusiv Click!

Îți mai aduci aminte de fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru a ajuns la sapă de lemn: „Ne este foarte greu”

12 septembrie 2023 8:04   Vedete românești

Fiica regretaților artiști Anda Călugăreanu și Dan Tufaru, Ioana Tufaru (43 de ani), a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta, alături de soțul său și fiul lor, Luca (7 ani). Contactată de Click!, vedeta ne-a dezvăluit că toți trei trăiesc dintr-un venit lunar de 1.100 de lei.

Ioana Tufaru se luptă din răsputeri să îi ofere un trai cât mai bun micuțului său, Luca, în vârstă de șapte anișori. Fiica regretatei Anda Călugăreanu, care a murit în urmă cu 30 de ani, și a trecut în neființă la vârsta de 45 de ani, după ce a fost răpusă de cancer, ne-a dezvăluit că trăiește dintr-un ajutor social ce nu-i ajunge până la finalul lunii.

„Ne este foarte greu. Trăim trei persoane din 1.100 de lei pe lună. La teatru nu am mai prins nimic că mergeam și făceam figurație acolo, mai câștigam un ban. Băiatul a început și el scoală, cheltuială multă și cu el. Soțul nu mai lucrează pentru că s-a pensionat pe caz de boală. Momentan, am depus dosarul și așteptăm să vedem cât primește și el”, a spus Ioana Tufaru, pentru Click!

Destin ca în filme

În momentul când s-a aflat că este însărcinată, în șase săptămâni, socrul Ioanei Tufaru a ales să o dea afară pe aceasta din casă, din cauză că se săturaseră să îi întrețină pe amândoi. Astfel că, Ionuț, partenerul său de viață, a decis imediat să își urmeze femeia cu care urma să aibă un copil.

Auzind de cele întâmplate, în acea perioadă, cum că cei doi au ajuns să doarmă în parc, Gigi Becali a ales să le facă cadou un acoperiș deasupra capului, o garsonieră unde să doarmă și să își ducă traiul liniștiți.

Anda Călugăreanu a murit la doar 45 de ani, de cancer pulmonar

Mama Ioanei, solista Anda Călugăreanu, s-a stins din viață la doar 45 de ani, în 1992, după ce a pierdut bătălia cu cancerul pulmonar. Soțul ei, Alexandru Medeleanu, a povestit despre ultimele clipe alte cântăreței, pentru jurnalul.ro:

„Nu mi-am luat la revedere. N-am putut. Am stat cu ea până în ultima clipă. Ultima dorinţă a ei a fost să fac în aşa fel încât lumea să n-o uite. Mi-a mai zis în ce s-o îmbrac şi să am grijă de Ioana. A murit pe canapea, în braţele mele”.

Mai multe