Îți vine să crezi? Fiica Andreei Bălan are trei luni și a rostit primul cuvânt

10 ianuarie 2017 17:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

De trei luni, Andreea Bălan se poate declara cea mai fericită femeie din lume. Are o minune de fetiță, pe Ella Maya, s-a întors pe scenă și la tv, iar iubitul ei, actorul George Burcea, o sprijină în tot ce alege să facă.

Mai mult, fosta componentă a trupei Andre a trăit un moment așteptat cu intensitate de orice părinte: acela al primului cuvânt al copilului ei. Despre această experiență, Andreea a povestit pe blogul ei.

«De ceva timp încoace, ea a început să “vorbească”, să gângurească și sunt înnebunită să avem tot felul de “conversații”. Eu o întreb ce culoare aveau căluții din vis și ea îmi răspunde “oo” “aa” bbb”. Dacă am o zi mai stresantă sau mai obositoare, o astfel de “conversație” șterge orice urmă de stres și mă umple cu energie și fericire. Acum 3 zile am avut cel mai puternic sentiment de când a venit pe lume.A zis pentru prima oară “mama”. Da, știu că la 3 luni un bebeluș nu vorbește și nu poate să spună mama, dar probabil ca un spasm atunci când am luat-o în brațe să o pup, pur și simplu în loc de “oo, aa, bbb” i-a ieșit “ma ma”. În acea secundă am simțit cum mi se înmoaie picioarele și cum mă topesc toată. Am început să țip de fericire și să dansez cu ea în brațe. A fost magic. Abia aștept să retrăiesc acest moment și să îmi spună mama cu adevărat, voit și cu dragoste. Este minunat să fii mamă», și-a exprimat solista încântarea.

Mai multe