Iubirile Mariei Tănase. A făcut avort la 16 ani, l-a adorat pe Brâncuși și s-a măritat târziu

Maria Tănase a iubit așa cum a cântat, cu patimă, fără să-și refuze nimic și punând totul la bătaie pentru bărbatul iubit, de la sufletul ei mare, până la averea câștigată cu vocea ei inegalabilă. S-a îndrăgostit prima oară la 15 ani și s-a măritat târziu, cu prietenul ei bun, căruia i-a mărturisit dragostea abia pe patul de moarte.

Maria Tănase a făcut cunoștință cu dragostea la 15 ani. Frumoasă, talentată, fascinantă, artista a iubit mult și a fost iubită pe măsură, și-a sacrificat averea pentru bărbatul închis sub acuzația de spionaj, l-a adorat pe sculptorul Constantin Brâncuși pe vremea când amândoi erau pe culmile gloriei și s-a măritat târziu cu cel care a fost, ani la rând, martorul capriciilor ei amoroase.

La 15 ani, Maria Tănase s-a îndrăgostit de un medic care a lăsat-o gravidă, a ajutat-o să întrerupă sarcina și apoi a părăsit-o cu inima frântă. Se pare că din cauza acestui avort făcut la 16 ani artista nu a mai putut avea copii, acesta fiind marele ei regret.

Când l-a cunoscut pe Constantin Brâncuși, Maria Tănase avea 25 de ani, era deja o voce cunoscută în toată țara și înregistrase primul ei disc la Viena. „Brâncuşi a cunoscut-o intim pe Maria Tănase. S-au întâlnit pe linia folclorului muzical, a inteligenţei şi a mondenităţi. S-au văzut prima dată la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la o expoziţie din 1938, pe care o serveau sub diriguirea lui Dimitrie Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă cu invective din partea neichii Costache”, a descris relația celor doi Petre Pandrea, în cartea ”Brâncuși – Amintiri și exegeze”, citat de Adevărul.

Cei doi s-au iubit pătimaș și s-au despărțit cu cântec, nea Costache acuzând-o că-și irosește talentul cântând prin cârciumi. „Casandră antică, o plângătoare profesionistă, ajunsă bună pentru zaiafeturi de trăntori“, acestea au fost vorbele aruncate de sculptorul gelos către artista care se dovedise a fi prea libertină pentru gustul său.

Brâncuşi n-a fost singurul sculptor din viaţa Mariei. Artista a avut o relaţie cu sculptorul Constantin Anghel, după ce l-a întâlnit la o petrecere. Anghel i-a cerut să-i pozeze pentru un bust şi Maria a ajuns muză în atelierul lui. Solista a făcut planuri pentru un atelier-locuință pentru artist și un busat din bronz, însă relația n-a mers.

Pe vremea când cânta la restaurantul Capșa, Maria Tănase a fost sedusă de un bărbat înalt și frumos, cu care a făcut un cuplu la modă. Este vorba despre jurnalistul Maurice Nègre, care a fost condamnat mai târziu la 10 ani de pușcărie, sub acuzația de spionaj. Se spune că Maria Tănase și-a vândut atunci toate bijuteriile și blănurile pentru a-și scoate iubitul din pușcărie. După ce a fost eliberat, Maurice s-a întors în Franţa, unde, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a ajuns director la Agenţia France Press. Persecutată de regimul din ţară, Maria i-a scris şi i-a cerut să o ajute. Scrisorile ei au rămas însă fără răspuns.

Pentru Maria Tănase mariajul a venit târziu, la 37 de ani. S-a căsătorit în 1950 cu Clery Sachelarie, prietenul și confidentul ei de ani buni. Fost moșier și magistrat, mai mare cu 13 ani decât ea, Clery era sărac lipit când s-a însurat cu Maria, un motiv suficient pentru ca prietenii artistei să-l considere un profitor.

Maria Tănase a fost soţia lui Clery timp de 13 ani, până în ziua morţii. I-a mărturisit dragostea pe patul de moarte, într-o scrisoare: „Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.