Iubita lui Cici, cu sânii la înaintare la botez

2 februarie 2015 22:34   Vedete românești
Ultima actualizare:

Duminică a fost o zi importantă pentru Ciprian Rogojan (37 de ani), alias Cici, şi iubita lui, Amalia Ştefania (23 de ani), alias Saya.

Cei doi și-au creștinat băiețelul în vârstă de două luni și au dat o petrecere fastuoasă, într-un restaurant din Pipera, unde au participat peste o sută de invitaţi. Micuţul Luca Mihai a fost în centrul atenţiei, mai ales că a fost îmbrăcat în portul tradiţional maramureşean, însă nici mămica lui nu s-a lăsat mai prejos.

Iubita lui Cici a revenit foarte repede la talia subţire de dinainte de sarcină, aşa că şi-a etalat noua siluetă într-o rochie sexy, bleu, extrem de decoltată, la care a asortat sandale cu tocuri înalte.

Cu aşa condiţie fizică de invidiat și cu asemenea sâni naturali la purtător, frumoasa şatenă este pregătită să revină pe scena muzicală, dar şi la matinalul „Neatza”, alături de Răzvan şi Dani, acolo unde se ocupă de rubrica “Horoscop”.

Mai multe