Iubitul i-a pus bodyguard Andreei Marin. Păzită și în pat de ciobănescul Rocky

23 aprilie 2019 21:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

De când are o relaţie cu Adrian Ionuţ Brâncoveanu (32 de ani), consulul României în Libia, Andreea Marin (43 de ani) e mai în siguranţă datorită ciobănescului german Rocky.

Patrupedul îi alină şi dorul de iubit, când nu pot fi împreună. „Rocky e al prietenului meu. A crescut cu Lady (cocker spaniol – n.r), căţelul meu. Cu Rocky am călătorit din Europa până în Africa.

M-a uimit isteţimea şi afecţiunea de care ei pot da dovadă”, a spus Andreea Marin la Antena Stars. Vedeta mai are două pisicuţe maidaneze pe care le-a botezat Ghetuţă şi Fistic. Rocky are locul lui în patul divei, tolănindu-se adesea lângă ea. De Florii, diva a postat pe conturile sociale fotografii cu Rocky în maşină şi în dormitor. „M-am trezit în raiul de la ţara, cu ciripit de păsărele şi raze de soare alintându-mi părul, şi un pupic de blănos spunându-mi în felul lui: «Trezirea! Bună dimineaţa!». L-am legat fedeleş cu braţele mele în jurul lui şi l-am invitat pe perna mea, să lenevim împreună”, a scris Andreea pe Facebook. 

Mai multe