Iulia Albu despre Moni: "Hai să nu-i ridicăm statui mai înalte decât trebuie!"

5 mai 2010 0:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ce Mihai Albu şi-a prezentat invenţia, pantofii cu toc de 30 de centimetri, au apărut şi zvonurile că această colecţie ar fi un atac la adresa Monicăi Columbeanu, privind diferenţa de înălţime dintre ea şi Irinel Columbeanu.

"Hai să nu-i ridicăm statui mai înalte decât trebuie", a fost răspunsul Iuliei Albu, soţia celebrului designer. "Nu cred că ar putea ea să aspire vreodată să inspire un creator cum este Mihai. Inspiră Monica pe cineva să creeze ceva? Pe noi nu ne inspiră la nimic. Discuţia despre ea mă lasă rece!

Pur şi simplu au fost nişte creaţii mai neobişnuite pe care Mihai voia să le facă de mai mult timp şi a găsit prilejul cu această colecţie", a explicat Iulia la emisiunea Happy Hour.

Invitat, de asemenea, în emisiune, Mihai Albu a spus că s-a gândit la Sultan Kösen (cel mai înalt om al planetei - 2,47 metri) când a creat celebrii pantofi la care a lucrat două luni. "Pentru el, o fată care încalţă sandalele cu înălţime 30, va fi exact ce-i trebuie", a spus designerul.

Mihai Albu: «Cu pantofii mei vei avea 2,50 metri»

Mihai Albu: «Iată tocurile de 31 cm!»

Iată creaţii din ultima colecţie semnată Mihai Albu

Mai multe