Iulia Albu îl atacă pe Dani Oţil fără menajamente! «Arată mai bine cu spatele»
Iulia Albu (37 de ani) este cunoscută pentru vestimentaţia extravagantă pe care o poartă, dar şi pentru comentariile acide pe care le scrie în cadrul site-ului moderat de ea. De data aceasta Dani Oţil este vedeta care luată în vizorul Iuliei. Fashion editorul a comentat pe marginea alegerilor vestimentare pe care prezentatorul le face şi a folosit cuvinte tăioase la adresa lui.
Dani Oţil a publicat pe pagina personală a unui cont de socializare o fotografie din vacanţă. Multe dintre comentariile primate au fost pozitive, însă Iulia Albu nu a putut trece cu vederea un detaliu aparent neînsemnat şi a decis să scrie un text plin de sarcasm la adresa lui Dani. În imaginea cu pricina, prezentatorul poartă o căciulă pe care Iulia nu a agreat-o deloc, ţinând cont de rândurile pe care le-a redactat.
”Dani Oțil arată mai bine cu spatele decât cu căciula. Nu știu ce anume vrea să arate exact, însă două lucruri mă fascinează în aceste imagini:
1 – punguța cu două bile sau, mă rog, nu-mi dau seama exact despre conținutul ei și, firește…
2 – căciula/prosopul/bluza înfășurată în jurul capului și gâtului.
Noroc că este blurată imaginea din spate și putem admira în deplină splendoare piesa de o avangardă notabilă. NOT!
Dacă ar fi să-l trimit pe Dani Oțil la un concurs de stil l-aș trimite la……cred că Dani Oțil este bine acolo unde este el. Momentan”, a scris Iulia Albu pe blogul său.
Dorian Popa, aspru criticat de Iulia Albu
Nici Dorian Popa nu s-a putut feri de replicile Iuliei. Dacă la Dani a deranjat-o alegerea neinspirată a unei căciuli, la Dorian a remarcat dorinţa excesivă de a fi în pas cu moda indiferent de situaţie. “În categoria «câţi centimetri are brandul tău?» îi regăsim pe Alex Velea, Dorian Popa și Victor Slav, unul mai lucrat la sală decât celălalt. Dacă ar fi totuși să analizăm puțin imaginile, nu prea înțeleg tatuajele acelea lipite în cazul unui «băiat rău». Mai precis, arată fix ca o trufa rasă peste o mămăligă. Nu-i nimic, Dorian, lasă că recuperezi tu rapid!”, a scris Iulia Albu.
Mihai Bendeac se află în graţiile fashion editorului
Cel care a primit aprecierea Iuliei a fost actorul şi prezentatorul Mihai Bendeac. Deşi Iulia nu şi-l poate imagina în ipostaza bărbatului care face poze în lift, ea recunoaşte că Mihai Bendeac îi este drag chiar şi într-o situaţie “cvasipiţiponcistică”. „Mihai Bendeac #Jurnalulunuiburlac, dragul de el, a dat în patima selfie-urilor în lift. Total imprevizibil pentru el, aș spune. Nu-l regăsesc deloc în această ipostază “cvasipițiponcistică”. Mmm… da! Mmm… da! M-am mai gândit. —-Ok! Challenge on. Așteptați-vă să vedeți și cu mine, toată săptămâna viitoare, poze în lift. Let’s go! #imiplacemihaibendeac”, au fost cuvintele acesteia.