Iulia Albu și Cătălin Botezatu, «la cuțite» după moartea lui Răzvan Ciobanu. De la ce a pornit totul
În loc să devină mai apropiați după moartea celui ce le-a fost prieten, Răzvan Ciobanu, Iulia Albu și Cătălin Botezatu se „atacă” în prezent unul pe celălalt sub diverse forme, totul începând la ceremonia de înmormântare a regretatului designer vestimentar, unde Iulia i-a cam „înțepat” pe cei prezenți prin discursul ei. Iată declarațiile!
După tragica moarte a lui Răzvan Ciobanu, care a șocat o întreagă țară, mai multe vedete autohtone au participat la slujba de „adio” a regretatului designer vestimentar. Iulia Albu și Cătălin Botezatu, foști colegi de emisiune și de „meserie”, s-au numărat printre persoanele care au mers să-l conducă pe ultimul drum pe creatorul de modă.
Iulia Albu a susținut, indirect, că unele persoane care au venit la înmormântarea lui Răzvan Ciobanu ar fi vinovate de moartea acestuia
La slujba organizată în biserică, Iulia Albu a ținut un discurs controversat, în urma căruia mai mulți invitați ai ceremoniei s-au simțit lezați. În declarațiile sale, Iulia Albu a afirmat, la momentul respectiv, că unii dintre cei care au venit la înmormântarea lui Răzvan Ciobanu au venit „pentru a fixa cuiul pe care i l-au bătut deja demult în sicriu”, insinuând că, printre persoanele prezente, s-au numărat și cele ce i-au încurajat lui Răzvan dependența de droguri, sau persoane care nu l-au ajutat atunci când acesta a dat faliment și lista poate continua.
Cătălin Botezatu s-a simțit „atacat” de discursul Iuliei Albu
Cătălin Botezatu a luat personal discursul Iuliei și s-a arătat deranjat de comentariile acesteia afirmând: „A început să spună că „unii au venit aici să bată cuie”, lucru care m-a durut. Eu chiar am avut o legătură puternică și de amiciție cu Răzvan Ciobanu, l-am ajutat mereu, l-am iertat dacă, în unele momente, poate am întâmpinat probleme. De aceea, acum, nu înțeleg atitudinea Iuliei și atacurile ei fără noimă”.
La rândul ei, Iulia Albu a ținut să îi dea replica lui Cătălin Botezatu, susținând că ea „nu a dat nume” în discursul ei și explicând, de asemenea, că ea și Cătălin nu au fost niciodată „prieteni”. „Fiind rugată de mama lui am ţinut un discurs. Eu cu Botezatu nu am mai vorbit de mult timp şi nu am fost niciodată prieteni. Ultima dată când l-am văzut era într-un supermarket, de fapt, nu l-am văzut pe el, ci nişte chiloţi făcuţi de el.
Eu nu am nominalizat pe nimeni în discursul meu. Ce, ai vrea ca Iulia Albu să nu fie Iulia Albu!? M-am referit la anumite persoane care erau acolo. Crezi că ei sunt mai puţin vinovaţi decât cei care i-au dat prima dată substanţe? Eu am spus ce am avut de spus, cine înţelege, înţelege”, a adăugat Iulia Albu în cadrul unei emisiuni TV, potrivit spynews.ro.