Iulia Vântur în două locuri deodată. Cum e posibil aşa ceva?

20 martie 2016 19:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

În fiecare marţi şi miercuri, Iulia Vântur (35 de ani) şi-a obişnuit telespectatorii să i se alăture în “Ferma Vedetelor”. Luni, 21 martie, o veţi vedea însă la o altă emisiune, tot la Pro TV.

Este vorba de show-ul “Bake Off Romania”, difuzat în fiecare zi de luni seara, de la 20.30, unde Iulia Vântur a fost invitată specială. Cum filmările pentru această ediţie au avut loc anul trecut, prezentatoarea reality show-ului “Ferma Vedetelor” va putea fi văzută săptămâna aceasta în două emisiuni diferite. Iulia Vântur s-a alăturat prezentatoarei Nicolle Stănese, celor trei juraţi, dar şi celor nouă concurenţi care au mai rămas în concursul de preparat dulciuri. Iulia a fost ca “o gură de aer proaspăt de vară“ în cortul emisiunii de la Pro TV, căci a venit cu flori şi cu sfaturi pentru cei care fac parte din concursul emisiunii.

Iulia Vântur a fost doar unul din invitaţii care s-au perindat pina acum prin cortul de la Bake Off Romania, după ce Florin Busuioc, Bebe Cotimanis şi Nea Raţă au trecut prin rolurile de invitaţi speciali, iar în curând îi veţi vedea pe Andra şi Cătălin Măruţă.

Filmează de două luni în Cipru

Au trecut deja două luni de când Iulia Vântur a ajuns în "Ferma Vedetelor". Concurenţii au plecat pe 18 ianuarie şi o lună mai târziu, pe 17 februarie, a început show-ul la Pro TV. Telespectatorii au văzut că au ieşit patru concurenţi şi alţii urmează, filmările având o lună avans. Astfel că Iulia mai are timp şi pentru mici excursii sau de întânlniri cu prietenii din ţară şi nu numai. Zilele trecute, Iulia a fost în vizită la Buyuk Hanm, “o oază de linişte în mixul zbuciumat al Nicosiei, oraşul care trăieşte de două ori în feluri diferite”, după cum a scris pe profilul ei de Instagram. 

Mai multe