Iulia Vântur, pusă la muncă în "Ferma Vedetelor"

31 mai 2016 21:53   Vedete românești
Ultima actualizare:

Iulia Vântur (35 de ani) este prezentatoarea de la "Ferma Vedetelor", cea care le-a adus concurenților din Cipru cele mai importante vești, dar și cea care a arbitrat duelurile din competiție. Pentru că ultima săptămână a fost una specială, în care toate vedetele eliminate s-au întors în emisiune, și Iulia și-a schimbat puțin obiceiurile.

Cum înainte de finală are loc o nuntă românească în Cipru, iar celebritățile se pregătesc de zile bune, orice mână de ajutor a fost mai mult decât binevenită. Iulia a fost cea care s-a oferit să treacă la munca de jos. Așa se face că frumoasa prezentatoare a frământat cozonaci de zor, a împachetat sarmale și chiar a săpat gropi pentru a planta flori.

"Dacă termin cozonacul ăsta, mă mărit. Oare să-l termin?", a glumit Iulia, în timp ce Mircea N. Stoian i-a admirat calitățile de gospodină, dar și frumusețea: "Nu credeam că o să apuc ziua asta", a zis acesta. Și Elena Lasconi a fost oarecum uimită de implicarea prezentatoarei: "Credeam că Iulia face doar act de prezență, dar dacă n-a împăturit o sută de sarmale, atunci n-a împăturit niciuna".

Mai multe