Iuliana Marciuc aduce noi exemple de vieţi fascinante la TVR 2!
Şi în această săptămână, Iuliana Marciuc a pregătit noi poveşti adevărate despre vieţi al căror curs a fost schimbat, în mod definitiv, de acele clipe hotărâtoare ale destinului.
Primul exemplu este al medicului Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor, care se luptă zilnic să salveze oamenii din ghearele morţii. Numai că, după 20 de ani dedicaţi medicinei de urgenţă, el a ajuns pacientul colegilor săi, cu fractură la coloana cervicală şi lombară. Totul s-a întâmplat într-un fatidic accident rutier produs pe când medicul se îndrepta cu maşina spre tura de noapte de elicopter la Arad – pentru că, în Oradea nu există un loc de unde să decoleze eliopterele SMURD. Maşina a derapat şi s-a răsturnat pe carosabil – iar medicul Hadrian Borcea a fost transportat chiar cu elicopterul SMURD, în stare gravă, la Cluj unde a fost operat pe coloană.
Nucu Pandrea este un artist clujean care cucereşte inimile iubitorilor de cântec într-un mod aparte: folosind o banală frunză. A învăţat meşteşugul pe când avea 8 ani, de la bunicul său, preot greco catolic. În timp, Nucu Pandrea şi-a perfecţionat tehnica şi a devenit cel mai cunoscut cântăreţ din frunză din România, ajungând să interpreteze chiar opere clasice. A cântat cu marele Gheorghe Zamfir şi a susţinut sute de concerte în ţară şi în străinătate alături de trupa de jazz “Nightlosers”.
Părintele Ilarion s-a născut într-un mediu deloc religios, în plină perioadă stalinistă, când absolut nimic din jurul său nu-l ajuta să urmeze Calea Domnului. Aşa că el a ajuns director de bancă şi unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din Constanţa. În 1999, soţia îi moare, iar el rămâne un tată singur, cu responsabilitatea creşterii a doi copii. Ducând cu greu în suflet povara pierderii soţiei, bancherul începe să se apropie tot mai mult de lumea spirituală, iar în 2009 ia hotărârea finală şi devine „fratele Ilarion”, găsindu-şi liniştea sufletească.
Cele trei cazuri pot fi urmărite la „Destine ca-n filme” marţi, 18 noiembrie, de la ora 21.00, la TVR 2. Emisiunea poate fi urmărită şi la TVR HD miercuri, 19 noiembrie, de la ora 20.00, precum şi online pe TVR+.