Iuliana Marciuc s-a rugat la mănăstirile din Ucraina
Ilinca Băcilă şi Alex Florea au mari emoţii pentru semifinala Eurovision de joi, 11 mai, de la Kiev, show care va fi transmis şi de TVR 1, de la ora 22.00. Repetiţiile au decurs bine, astfel că ei speră să dea lovitura cu piesa ”Yodel It”, aflată pe locul 6 în topul preferinţelor fanilor.
Soliştii Ilinca Băcilă (18 ani) şi Alex Florea (25 ani) au avut prima repetiţie şnur, cu public. Reprezentanţii României vor intra în cea de-a doua semifinală a competiţiei Eurovision 2017, care se desfăşoară anul acesta la Kiev, Ucraina, urmând ca finală să aibă loc sâmbătă, 13 mai.
Cei doi artişti au avut grijă în ultimele zile să nu răguşească, mai ales că vremea e capricioasă în Ucraina. Cu atât mai mult cu cât Ilinca a plecat răcită din România şi câteva zile a fost dependentă de spray-uri cu aerosoli.
Cei doi cântăreţi au preferat să stea mai mult în camera de hotel, protejându-şi vocea cu ceaiuri calde, dar şi cu miere, vechi leac băbesc.
Zilele trecute, Mihai Alexandru, compozitorul piesei ”Yodel It”, a vizitat Mănăstirea “Lavra Pecerska”, întinsă pe 28 de hectare, pe malul Niprului.
El a fost însoţit la lăcaşul de cult de Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision, ambii cerând ajutor divin pentru reuşita artiştilor noştri.
Mihai şi Iuliana au aprins lumânări, s-au rugat şi s-au declarat impresionaţi de cultura religioasă şi de bisericile poleite cu aur.
”Alex şi Ilinca au făcut antrenamente muzicale alături de Cristina Manoliu Săvulescu, iar marţi au intrat în pauză vocală”, ne-a spus Iuliana.
Solistul bolnav din Portugalia a ajuns în finală
Reprezentantul Portugaliei la Eurovision 2017, Salvador Sobral (27 de ani), e în al nouălea cer că a reușit să treacă de prima semifinală.
Pentru că are probleme cardiace și în scurtă vreme va suferi o operație, organizatorii și membrii familiei au decis ca solistul să nu mai vină la obositoarele repetiții, unde, pentru stabilirea luminilor și a sunetului, s-a prezentat sora sa.