Iuliana Tudor mută show-ul de folclor la Sala Palatului
Veste bună pentru fanii emisiunii transmisă ani de zile la TVR1. Iuliana Tudor (41 de ani) are sâmbătă, de la ora 19.00, spectacol la Sala Palatului, cu „O dată-n viaţă”, când vestitul show de televiziune se transformă într-un spectacol live cu invitaţi de renume din muzica populară şi uşoară.
„Evenimentul se numeşte «Best O Dată-n viaţă», se serveşte live şi voi avea invitaţi de renume, de unde nu vor lipsi Maria Buză şi Marius Rizea, Floarea şi Gheorghe, şi nu va lipsi nici Orchestra «Lăutarii», condusă de maestrul Nicolae Botgros. Eu nu voi cânta, însă voi purta o vestimentaţie creată de Rhea Costa, totul va dura peste 3 ore şi spectacolul va fi difuzat pe 26 decembrie, la TVR”, ne-a spus Iuliana Tudor.
Dintre invitaţi îi amintim pe Sofia Vicoveanca, Floarea Calotă, Monica Anghel, Paula Seling, Aurelian Temişan şi mulţi alţii.