Jador a primit un ceas de 500 de euro de la un român stabilit în Olanda
După ce a făcut show la „Survivor România” în Republica Dominicană, lui Jador (26 de ani) i-a crescut numărul de fani din toată lumea.
Iată că mai nou are prieteni şi în Olanda, atât printre olandezi, cât şi printre românii de acolo. Unul dintre aceştia e românul Albert Norel Venete (29 de ani), creator de ceasuri. Bărbatul şi-a dorit să-l întâlnească pe Jador, despre care a auzit că va cânta în Germania, la Bochum, şi a venit tocmai din Utrecht să-l vadă.
„Un prieten din ţară mi-a dat telefonul şi i-am scris, ne-am împrietenit şi am ajuns la concert. După concert, am stat de vorbă cu Jador şi s-a dovedit a fi super băiat”, ne-a spus Norel, care i-a făcut cadou lui Jador un ceas de 500 de euro. Acum, solistul îl poartă chiar şi la piscină, deoarece e rezistent la apă.
Albert Norel Venete a creat un ceas care îi poartă numele
Albert Norel Venete are 28 de ani și de fel este din Doicești, Dâmbovița, de lângă orașul Târgoviște. A visat de mic să aibă propriul ceas, creat de el, și și-a putut pune planul în aplicare în Olanda, unde s-a mutat de șase ani de zile.
"Am plecat din România în urmă cu 6 ani, încercând aici să-mi găsesc liniștea. Am vrut să dispar puțin din peisaj, să mă redescopăr pe mine însumi ca și om și să-mi depășesc limitele. Am devenit interesat de ceasuri în urmă cu 13 ani. Sunt pasionat de lucrurile minunțioase. Petreceam foarte mult timp în a studia toate acele mecanisme și așa mi-am dat seama că tot ce îmi doream era să creez ceva unic, ceva care să mă reprezinte și care să ducă numele meu mai departe. Îmi place frumosul și am vrut ca ceasul care îmi poartă numele să aducă lux și eleganță în același timp", ne-a povestit Albert.
Citește și:
Jador și-a luat penthouse de 300.000 de euro cu banii de la Survivor. Imagini din casa Faimosului Povestea lui Albert Norel Venete, românul din Doicești care și-a creat propriul ceas în Olanda