«Johnny Depp de România» a ajuns mare vedetă la Londra
Cristinel Hogaş a jucat în anii studenției în serialele de televiziune „Lacrimi de iubire” şi „Cu un pas înainte”, unde i-a avut colegi de platou pe Laura Cosoi şi pe Smiley.
Iată însă că, deși în țara natală avea agenda de lucru plină, el a plecat la Londra, unde joacă în mai multe producții, încă din 2008. După ce și-a schimbat look-ul, lăsându-și cioc și plete, el a fost asemănat cu celebrul artist Johnny Depp, care a făcut un rol memorabil în ”Pirații din Caraibe”.
Cristinel a povestit despre activitatea artistică: „Mă bucur de vacanţă până în septembrie când încep studiile la master, am un film în postproducţie şi câteva audiţii importante. În ultimul timp am urmat o serie de cursuri cum ar fi pictură, regie film, design vestimentar, egalitate şi diversitate, spiritualitate, atât pentru căutarea unor noi forme de expresie artistică, dar şi pentru a-mi extinde orizontul cunoaşterii. Deşi pictura a devenit mai mult decât o pasiune, ba chiar am fost finalist pentru Bowker Prize 2018, în toamna aceasta voi începe să studiez un Master în Film Making la Kigston University”, a povestit actorul pentru www.exclusiv.ro.