Jojo, cu fetiţa de cinci luni în vacanţă cu maşina, în Grecia

23 iunie 2017 15:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mămicile de bebeluşi ştiu cel mai bine ce înseamnă un drum cu maşina până în Grecia, atunci când copilul are doar câteva luni şi trebuie schimbat şi hrănit la ore fixe. Jojo a demonstrat însă că este extrem de curajoasă şi a plecat în vacanţă pe o insulă pitorească, dar care este destul de greu accesibilă, fără avion. În ciuda tuturo pronosticurilor sumbre, actriţa s-a descurcat de minune şi nu doar cu unul, ci cu amândoi copii.

Cătălina Grama a ales ca destinaţie de vacanţă insula Kefalonia din Grecia, un loc liniştit unde i-a făcut cunoştinţă fetiţei sale, în vârstă de cinci luni, cu marea şi peisajul de vis. Actriţa a povestit pe blogul personal cum a decurs drumul cu maşina până acolo şi cum şi-a organizat bagajele în aşa fel încât să aibă acces facil la cărucior.

"Ne-am luat inima-n dinţi şi copiii în braţe şi am fugit în vacanţă. Nu oricum, ci însoţiţi de familie, aşadar am reuşit să alcătuim o gaşcă mare şi veselă. Deşi am intenţionat să plecăm cu avionul, am decis în cele din urmă să ne alăturăm şi noi roadtrip-ului celorlalţi, pentru că am zis că tot trebuie să avem curaj să începem de undeva, nu? Şi când zic asta mă refer la faptul că e prima vacanţă cu doi copii. (...) Pentru părinţii care se tem să încerce va spun că merită încercat. Cu pregătire bună şi multă răbdare am trecut marea şi la propriu şi la figurat", a notat vedeta.

Mai multe