Jojo, cu iubitul, fiul și părinții la premieră. Cum arată familia actriței

18 octombrie 2018 14:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Aglomerație mare miercuri seara, la cinematograful din Afi Cotroceni, acolo unde a avut loc premiera comediei româneşti „Pup-o, mă!”, în care unul dintre rolurile principale este jucat de Cătălina Grama Jojo. Actriţa nu a ratat evenimentul, ba chiar a venit cu tot familionul, așa cum rar o vezi la mondenități.

Premiera comediei româneşti “Pup-o, mă!, în regia Cameliei Popa, după un scenariu de Salex Iatma, a scos din casă multe vedete. Actorii din distribuție, cu familie şi prieteni, au venit să vadă pelicula, care a făcut să râdă o sală întreagă. Actorul Alin Panc (45 de ani) a venit cu soţia, care nu e actriţă, dar care l-a ajutat foarte mult la organizare. Bebe Cotimanis (63 de ani) a întors toate privirile venind cu o domnişoară sexy, despre care mulţi au spus că ar fi iubita, însă era fiica acestuia, Adela Cotimanis. Şi Alexa Tofan a venit cu iubitul şi cu mama, însă Cătălina Grama – Jojo (37 de ani) i-a întrecut pe toţi.

Actriţa și-a făcut apariția însoţită de Paul Ipate (33 de ani), partenerul ei de viaţă, de fiul din prima căsnicie, de părinţii ei şi nişte prieteni. “Mama lui Paul este acasă şi stă cu cea mică (n.r. fiica lor, Zora, de un an și 9 luni), care n-ar fi înţeles nimic din film şi ar făcut şi gălăgie. Trebuie să vedeţi filmul şi ar trebui să ştiţi că pantofii pe care mi-i rup în film, chiar și poșeta, sunt creația mea. Din păcate pentru Paul, nu s-a găsit şi pentru el un rol de păstor moldovean”, ne-a povestit actriţa. Pentru cuplul format din Paul Ipate şi Cătălina Grama – Jojo, dar şi pentru colegul ei de film, Cosmin Seleşi (41 de ani), acesta a fost ultimul eveniment monden la care au participat înainte de a pleca în India, la show-ul “Asia Express” (Antena 1). Am mai vrut să aflăm la finalul filmului cum s-au cunoscut Paul Ipate şi Jojo, iar ei ne-au mărturisit că “acum patru ani, la filmările pentru o peliculă care încă nu a avut premiera”, ne-a mai spus Jojo.

          

Mai multe