Jojo este în doliu. Bunica actriței s-a stins din viață
Bunica lui Jojo a decedat, iar actrița trece printr-o mare suferință. Jojo a publicat un mesaj pe rețelele de socializare prin care și-a anunțat apropiații că bunica ei nu mai este în viață. Ea s-a stins din viață joi, 30 mai 2019.
Jojo a scris mesajul pe Facebook, și în scurt timp a strâns multe mesaje de susținere. Se știa de mai mult timp că bunica actriței a fost internată în spital, în ultima perioadă nu se simțea deloc bine.
„Astăzi a plecat spre cer bunica mea, Ana. Deși știam de atâta vreme că se va întâmplă ne e greu încă să ne obișnuim cu ideea. Eu știu că mamaie ne vede chiar acum și că ne-a văzut toată ziua făcând toate pregătirile și știe cât de mult o iubim. În ultimele săptămâni la spital, am încurajat-o în fiecare clipă. I-am zis că Dumnezeu e mare și că ea va merge în lumina și asta voi spune în continuare până când sufletul ei își va găsi odihnă. Dumnezeu e mare, Dumnezeu e bun și tu ai fost un om bun și ești un spirit bun mamaie! Vei merge în lumina și te vei întâlni cu entități de lumină, cu îngerii. Iar noi te iubim toți și ne gândim în fiecare clipă la ține. O să-ți spun ce ți-am spus zilnic: gândește-te la Ceahlău, gândește-te la ogorul de sus de la străbunica, la cireșul din spatele ogorului, la cum culegeam noi gălbenele pentru ceai și mă învățai să fac coronițe. La Toacă și Panaghia care ne priveau dintre nori și la tot ce e mai frumos în viață: norii de pe cer, trandafirii de dulceață, nucul din grădină de la tanti. Tu o să le veghezi pe toate mamaie și pe noi! Odihnește-te în pace! Îți mulțumim că ne-ai iubit și ne-ai crescut pe toți! ? P.S: Știu că energia voastră bună se va adaugă gândurilor noastre și că sufletul ei va primi toată bunătatea voastră. Vă mulțumesc încă de pe acum pentru atâta iubire”, a scris Jojo în mediul online.