Jojo scoate bani din bijuterii

2 iulie 2015 22:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Se dezbracă în filme, joacă roluri de lesbiană şi nu se lasă nici de Divertis. Arta nu îi aduce prea mulţi bani, aşa că pe perioada vacanţei, Cătălina Grama (34 de ani), alias Jojo, a intrat în afaceri: şi-a lansat o linie de bijuterii.

Blonda Cătălina Grama, care a jucat goală în filmele lui Sergiu Nicolaescu, se vrea mai nou femeie de afaceri. Divorţată şi mama unui băieţel, Achim, în vârstă de 4 ani, ea a găsit o modalitate de a aduce bani în casă.

Intrată în vacanţă cu emisiunea “Superjurnal”, pe care o realizează cu foştii colegi de la Divertis la postul Digi 24, Jojo şi-a lansat o linie de bijuterii. E vorba de colecţia estivală Gramaldy, care se comercializează pe site-ul actriţei şi care include cercei şi coliere de inspiraţie boho (îmbinare de piese hippie, vintage, gipsy, artizanal, etno şi moderne), brăţări fixe cu diamante, brăţări fine din lanţ, piesele de rezistenţă fiind colierul şi brăţara “Iubesc”.

“Iubirea mi-a fost inspiraţie pentru colecţia de bijuterii din vara aceasta. Accesoriile pot completa ţinuta  pentru o vacanţă în Maramureş sau pe o plajă în Maldive”, a spus Jojo.

Şi ele s-au îmbogăţit din gablonţuri

Dana Săvuică (45 de ani) a lansat colecţia de bijuterii Etiquette din cristale şi perle Swarovski. „Accesoriile se vând foarte bine în Bucureşti şi Braşov. Mă extind în curând şi în alte oraşe din ţară”, ne-a spus vedeta.

Monica Bârlădeanu (35 de ani) a decis la sfârşitul anului 2013 să intre în afaceri cu bijuterii făcute chiar de mâna ei. Ea îşi vinde pe Internet creaţiile (inele, brăţări şi coliere), realizate din argint masiv, la preţuri între 100 şi 300 de dolari.

Mai multe